Deca, după ce Guvernul a adoptat măsurile pe care profesorii NU le vor: „Reușim să acoperim solicitările cadrelor didactice” / Budăi: „S-au aprobat două lucruri majore” (VIDEO)
Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, și Ligia Deca, ministrul Educației, au ieșit la declarații joi, după ședința în care Guvernul a adoptat majorările de salarii din învățământ, deși profesorii au transmis clar că nu sunt mulțumiți de ofertă și continuă greva. Deca a precizat că impactul bugetar e de 2,16 miliade de lei. După ședință, au avut loc noi discuții între guvernanți și liderii de sindicate. Aceștia din urmă au susținut că nu au primit nicio ofertă nouă.
Budăi și Deca, declarații după ce Guvernul a adoptat „cu forța” o OUG respinsă de profesori
„După ce săptămâna trecută, anexa 8 din legea salarizării, tot la decizia coaliţiei a fost aprobată în Guvernul României şi anume atingerea grilei prevăzută în Legea 153, prin decizia coaliţiei, s-au aprobat două lucruri majore.
„S-au luat în calcul cerinţele sindicatelor şi s-a mărit pe brut cu 1.000 lei salariile tuturor cadrelor didactice şi nedidactice cu 400 lei, dar şi didactice auxiliare tot cu 1.000.
S-au mai identificat câteva categorii care nu făceau parte din anexa cu salarizarea şi a fost rezolvat şi acest aspect azi, în OUG.
Vom continua discuţiiile pentru noua grilă de salarizare”, a declara Marius Budăi.
La rândul ei, Ligia Deca a precizat că impactul bugetar e de aproximativ 2,16 miliarde lei.
„Am auzit vocea tuturor și demersurile Guvernului sunt o dovadă în acest sens. (…) Prin actul adoptat astăzi reușim să acoperim solicitările cadrelor didactice”, a mai spus Deca, punctând că aceste majorări de salarii sunt „importante”.
Amintim că OUG adoptată de Guvern azi prevede creșterea cu 1.000 de lei brut, lunar, a salariului pentru cadrele didactice, și 400 de lei brut, lunar, pentru cele nedidactice. De asemenea, salariul unui profesor debutant va crește până la 4000 de lei în următorii trei ani.
„Din dispoziția premierului, începând de azi, ministrul Muncii va intensifica discuțiile pe grila din legea salarizării, iar ministrul Educației va continua discuțiile pentru contractul colectiv de muncă, a declarat și Dan Cărbunaru, purtătrul de cuvânt al Guvernului.