Deputații au adoptat pe articole proiectul de modificare a definiţiei familiei din Constituţie. Deputat PMP: Familia este formată dintr-un bărbat și o femeie. Clar și răspicat!
Camera Deputaților a adoptat luni, pe articole, propunerea legislativă de revizuire a Constituției, în sensul în care aceasta să precizeze că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, informează Agerpres.
Deputații PSD, ALDE și PMP, dar și unii de la PNL au anunțat că vor susține acest proiect. El urmează să fie supus votului final în ședința de plen de marți a Camerei Deputaților.
În forma actuală, Constituția spune că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți.
Deputatul PNL Daniel Gheorghe a declarat că acest demers presupune apărarea familiei, într-un context în care aceasta a devenit o țintă: ”Valorile familiei sunt fundamentale pentru societatea românească. Eu, ca unu care susține familia creștină, mi se pare un moment de referință pentru România. În ultima perioadă, valorile fundamentale, valorile morale, valorile identitare ale societății în care trăim sunt tot mai atacate peste tot pe glob. Familia a devenit o țintă. Acest demers presupune apărarea familiei și a întregii legislații și a tuturor drepturilor și libertăților cetățenești care se cuvin tuturor persoanelor care conviețuiesc în familii. Nu se restrânge niciun drept. Eu, personal, voi vota pentru forma propusă de Coaliția pentru familie".
Deputatul PSD Florin Iordache a susținut că, din punct de vedere al PSD, această clarificare în Constituție este bine-venită: ”Grupul PSD va susține această inițiativă, pentru că, din punctul nostru de vedere, această clarificare în Constituție este bine-venită. Grupul PSD, mâine, la votul final, va susține în integralitate această inițiativă. Ea trebuie adoptată cu două treimi din totalul numărului de deputați, asta înseamnă 219 voturi".
La rândul său, deputatul PMP Ionuț Simionică a insistat că ”trebuie să ne păstrăm valorile creștin-ortodoxe. Cred că familia este formată dintr-un bărbat și o femeie. Clar și răspicat".
"ALDE susține această propunere. Aș vrea să convingem opinia publică de faptul că această opțiune a noastră nu este îndreptată împotriva nimănui. Faptul că eu cred că într-o familie un copil trebuie să îi spună unuia dintre părinți 'mamă' și celuilalt 'tată' face parte din educația mea”, a declarat și deputatul ALDE Varujan Vosganian.