Deputatul Cezar Preda critică numirea lui Valeriu Alecu la șefia PDL Buzău

Publicat: 18 03. 2014, 23:18

Deputatul democrat-liberal Cezar Preda a criticat desemnarea lui Valeriu Alecu la șefia organizației de Buzău a PDL.

De asemenea, fostul șef al PDL Buzău l-a atacat pe Gigi Chiru, secretarul regional al PDL, spunând că nu cunoaște statutul partidului.

„Eu sunt un membru disciplinat de partid, respect deciziile Biroului Permanent Naţional, dacă ele există. Iniţiativele domnului secretar executiv Chiru nu mă interesează. Propunerile domniei sale de a veni la Buzău să convingă Biroul Permanent Judeţean ales democratic să se dizolve singur, să decidă numirea unui interimar, mi se par desprinse din alte filme. Presupun că domnul secretar Chiru habar nu are Statutul. Dar, nu este o problemă pentru domnul Chiru că nu ştie Statutul… În al doilea rând, chestiunile legate de munca sau nemunca la Buzău, iarăşi şi domnia-sa, şi domnul coleg al său, sunt într-o eroare majoră; de acasă, din pat sau din fotoliu au văzut ei ce s-a întâmplat la PDL Buzău. Căci altfel, nu-mi pot da seama de unde-şi permit să facă afirmaţii, că s-a muncit sau nu s-a muncit. Eu cred că această organizaţie, şi fără mine la timonă, este o organizaţie solidă, eu sunt un om mulţumit că am reuşit să ţin o echipă, şi mi-ar părea extraordinar de rău să vină doi oameni rupţi de realitate şi să distrugă această echipă”, afirmă Cezar Preda în comunicatul de presă citat de Mediafax.

Preda a adăugat că, în urma noilor numiri, PDL Buzău va avea de suferit. „Nu am nicio problemă să-mi îndeplinesc atribuţiunile şi îndatoririle pe care le am faţă de colegiul meu dacă sunt lăsat, dacă nu sunt lăsat, iarăşi nu este nicio problemă, întreaga responsabilitate pentru tot ce se va întâmpla la europarlamentare o poartă acest secretar Chiru, cu domnul Alecu şi cu domnul Vasile Blaga. În rest, să auzim numai de bine! Eu rămân acelaşi pedist vechi, mult mai vechi decât cei doi care au venit astăzi la Buzău, şi care-şi iubeşte partidul, şi-l respectă şi nu-şi permite să spună despre cineva că nu a muncit bine sau că nu a muncit cam cum ar vrea alţii. Pentru că, dacă vorbim despre rezultate, nu ştiu care dintre cei doi se pot lăuda cu mari rezultate şi am văzut cam câte mii de voturi reuşesc să adune când este vorba despre scrutine electorale. Dar, dacă aceasta este decizia domnului Vasile Blaga, eu am s-o respect, însă, repet, nu am să colaborez cu oameni care nu au dat pe la partid timp de doi ani”, a conchis Cezar Preda.

Interimatul la PDL Buzău va fi preluat de fostul deputat democrat-liberal Valeriu Alecu, acesta fiind ales în cadrul ședinței Biroului Permanent Județean pentru a ocupa funcția vacantată de Cezar Preda. (Detalii AICI)