Diana Şoşoacă, senator AUR: Se pregăteşte internarea mea cu forţa
Avocata Diana Șoșoacă, viitor senator AUR,a anunţat, sâmbătă, pe rețelele de socializare,că a primit informaţii potrivit cărora cineva doreşte să o „interneze cu forţa în spital”. Şoşoacă se numără printre persoanele care s-au declarat împotriva purtării măştii de protecție, aceasta nerespectând regulile de siguranţă sanitară nici la consultările de la Cotroceni.
Acuzații grave din partea senatorului AUR
„Cinci persoane, din cinci direcţii diferite mi-au spus să fiu atentă, mai ales copiii mei, pentru că se pregateşte infectarea mea şi a familiei mele cu ceva ce ar semăna cu SARSCOV-2, dar nu va fi SARSCOV-2. Vă spun un lucru, dacă mi se va întampla ceva sau dacă familia mea va fi internată în spital, probabil cu forţa, pentru că eu în spital nu mă voi interna şi nici nu accept, nici copiii mei şi nici soţul meu şi nimeni din familia mea să fie internat, deci dacă vreodată auziţi că aş fi internată în spital sau că aş avea Covid să nu credeţi aşa ceva, este foarte clar că se pune la cale infectarea mea cu Covid pentru că vor avea viaţă grea cu mine în Parlament şi lor le trebuie exemplu pentru cei care au militat împotriva Covidului şi a măsurilor”, a declarat Diana Şoşoacă, într-un live, pe Facebook.
Avertismentul lui Șoșoacă: ”Vor fi în stare de orice”
Reprezentantul AUR a inisistat peideea internării sale forţate, spunând că în cazul în care se va vehicula în spațiul public că a ajuns la spital, totul ”este o minciună”.
„Dacă veţi auzi că sunt internată în spital de covid, este o minciună. Se pregăteşte internarea mea, nu ştiu cum, vor fi în stare de orice”, a mai spus Şoşoacă.
Reamintim faptul că Diana Şoşoacă a refuzat să poarte corect masca de protecție în momentul în care a participatla consultările politice de la Palatul Cotroceni, aceasta preferând să o ţină sub nas, pe motiv că ar aveaprobleme de sănătate, lucrucarenu îi permite să țină mascape nas, lăsând-o doar pe gură.
Și deputatulAUR, Ringo Dămureanu, are o problemă cu măștile de protecție. Politicianul şi-a aruncat mascala evenimentul de înmânare a certificatelor care atestă calitatea de parlamentar. În momentul în care a luat cuvântul, acesta şi-a dat masca jos, a aruncat-o pe masă şi a spus că cele mai multe astfel de produse existente în țara noastră sunt neconforme.
„Aş dori să vorbim despre libertăţi, pentru că, uitaţi-vă, noi purtăm acum nişte măşti recunoscute oficial de Guvern ca fiind 80% neconforme. Suntem obligaţi să facem asta, ţinem locurile de joacă închise, şcolile închise. Toate aceste presiuni care s-au făcut pe populaţia actuală au dus la acest rezultat. Instituţiile statului au făcut presiuni asupra tuturor cetăţenilor şi asupra noastră”, a declarat Dămureanu, conform Adevărul.ro.