Directorul Spitalului din Năsăud, în care o fetiţă de 4 ani a murit dupa o entorsă, şi-a depus demisia și a retras-o după câteva ore
Directorul Spitalului din Năsăud, în care a murit o fetiţă de 4 ani dupa o banală entorsă, şi-a dat demisia, dar apoi şi-a retras-o. Într-o conferinţă de presă, acesta a anunţat că va renunţa la funcţie, deoarece conducerea judeţului i-ar fi cerut demisia de onoare. Surpriză, însă! Câteva ore mai târziu, directorul a revenit asupra deciziei, la solicitarea consilierilor locali.
Fostul director acuză presiuni din partea municipalităţii, dar şi din partea mass-media.
„S-a strigat la mine prin telefon, pe urmă m-au făcut nesimţit iar apoi am explodat. A fost o scăpare de nervi”, a spus directorul Adrian George.
Câteva ore mai târziu însă, directorul spitalului a anunţat că a fost convins de consilierii locali să-şi retragă demisia.
Întreg scandalul de la spitalul din Năsăud a început pe 15 ianuarie. Atunci, o copilă de 4 ani a alunecat pe gheaţă şi a suferit o entorsă. Medicii i-au pus piciorul în ghips însă aceasta a început să se simtă tot mai rău iar într-un final a murit după ce a intrat în şoc septic.
Ancheta la spitalul din Năsăud este în continuare în derulare.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf