Donald Trump, discurs electoral șocant: Avertizează asupra unui al treilea război mondial și se autoproclamă dictator

Publicat: 07 01. 2024, 10:30
Foto: Hepta - DPA Images / Jefferee Woo

Donald Trump a făcut declarații controversate. Fostul președinte american s-a autoproclamat dictator.

Trump a luat poziții ferme în ceea ce privește viitorul Americii, aducând acuzații grave la adresa actualului președinte, Joe Biden, pe care l-a catalogat drept cel mai „rău” lider pe care l-a avut țara. El a argumentat că Statele Unite se află într-un declin alarmant și se confruntă cu riscul unui conflict global major, adăugând că realegerea sa în funcția de președinte este „ultima șansă de a salva America”.

Fostul președinte a organizat două adunări în statul Iowa, pregătindu-se pentru alegerile primare republicane din 2024.

Trump și-a intensificat discursul, spunând că va „câștiga pentru a treia oară” alegerile prezidențiale din noiembrie. El a insistat că victoria sa din 2016 i-a fost „furată” de către Joe Biden și a ironizat vârsta președintelui actual, în vârstă de 81 de ani.

În plus, Trump a atras atenția asupra stării actuale a Statelor Unite, avertizând că țara se confruntă cu riscul unui „al treilea război mondial” și a unei crize economice precum cea din anii 1930.

De asemenea, într-o notă ironică, Trump a făcut referire la avertismentele lansate de democrați și mass-media în ultimele luni cu privire la riscul unei „dictaturi” în cazul unui al doilea mandat, proclamând: „Eu sunt un dictator”.