Dovada că ministrul „dottore” Lucian Bode conduce PNL în stil mafiot: „Trebuie să dispară indiferent de metodă, că e convențională sau neconvențională” / Mâna dreaptă a lui Bode a ameninţat mai mulţi liberali cu puşcăria

Dovada că ministrul dottore Lucian Bode conduce PNL în stil mafiot: Trebuie să dispară indiferent de metodă, că e convențională sau neconvențională / Mâna dreaptă a lui Bode a ameninţat mai mulţi liberali cu puşcăria
Foto: Inquam Photos / George Călin

Lucian Bode, secretar general al PNL și ministru al Afacerilor Interne, sfidează apelurile la demisie și pare că a luat partidul pe persoană fizică, deși este implicat într-o mulțime de controverse și, cel puțin pe hârtie, încă nu este președinte al liberalilor. El a ajuns să nu mai răspundă nici în faţa premierului Ciucă sau a altor lideri cu vechime în PNL, aplicând propriile metode în încercarea de a-şi subordona partidul. Suspiciunea că ar conduce formațiunea politică în stil mafiot este alimentată și de un episod în care a fost implicat Silviu Mănăstire, mâna sa dreaptă, pe care mai mulți deputați PNL îl acuză că i-ar fi amenințat, la o masă în oraș, că le face dosare cu serviciul secret al MAI. Iar aceste acuzaţii vin în contextul în care ministrul „dottore” Lucian Bode a fost dovedit că şi-a plagiat teza de doctorat.

Lucian Bode, ameninţări în stil mafiot: „Trebuie să dispară de la Gorj indiferent de metodă, că e convențională sau neconvențională”

Dovada că aşa stau lucrurile este faptul că Dan Vîlceanu a declarat pentru Libertatea că este „obișnuit” cu „amenințări” venite din zona lui Lucian Bode, succesorul său în funcția de secretar general al PNL, și că Silviu Mănăstire, mâna dreaptă a ministrului de Interne, l-ar fi amenințat pe el și pe mai mulți liberali că îi bagă „pe toți în pușcărie”. Momentul ar fi avut loc la o zi de naștere la care au fost invitați mai mulți deputați ai partidului.

„Lucrurile pot să fie tratate și serios, dacă te gândești că domnul Mănăstire era secretar general adjunct sau adjunctul domnului Bode la partid, domnul Bode care este ministru de interne. Eu, tot indirect, am fost amenințat de domnul Bode. Domnul Bode spunea la discuții în care mă nominaliza că «Vîlceanu trebuie să dispară de la Gorj indiferent de metodă, că e convențională sau neconvențională». Cu tipul acesta de amenințări din jurul domnului Bode eu sunt obișnuit”, a adăugat fostul secretar general al PNL.

„Am avut o discuție cu mai mulți colegi la Parlament și domnul Alexandru Popa, colegul meu de la Brăila, ne-a povestit despre dialogul pe care l-a avut cu domnul Mănăstire și despre faptul că la acest eveniment am fost printre cei menționați de domnul Mănăstire, alături de alți colegi: Hubert, Motreanu, Rareș Bogdan, posibil Iulian Dumitrescu și alți colegi. Mănăstire spunea că ne va băga pe toți în pușcărie, prostii de genul acesta. M-am gândit că poate domnul Mănăstire, fiind la chef, băuse mai mult și unii se comportă mai agresiv când beau un pahar în plus”, a declarat Dan Vîlceanu pentru Libertatea.

Mâna dreaptă a ministrului de Interne a ameninţat trei prim-vicepreşedinţi PNL cu puşcăria

Silviu Mănăstire, mâna dreaptă a lui Lucian Bode, s-a folosit de noua sa poziţie în PNL  pentru a amenința diverși parlamentari liberali, la finalul lunii octombrie într-un restaurant din București în care își sărbătorea ziua de naștere Sorin Năcuță, deputat PNL de Iași, scrie Libertatea.

Năcuță spune că, din câte a înțeles, Silviu Mănăstire venise în restaurant – acolo unde se aflau circa 20 de deputați PNL – pentru o discuție cu ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„La un moment dat, am văzut că între unii colegi și domnul Mănăstire au apărut discuții mai aprinse, se ridica tonul și abia atunci am întrebat ce se întâmplă. Au început să-mi explice colegii că i-a luat pe fiecare în parte, pe rând, cu fel de fel de ironii și la unii chiar le spunea de dosare, că ar avea niște dosare despre dânșii”, a povestit Sorin Năcuță pentru Libertatea.

Alți doi deputați PNL care se aflau la masă au confirmat că rumoarea a început atunci când parlamentarii au început să reacționeze la „amenințările lui Mănăstire că le face dosare”. Mâna dreaptă a lui Lucian Bode i-ar fi amenințat inclusiv pe trei dintre cei patru prim-vicepreședinți ai PNL, în speță pe Rareș Bogdan, Dan Motreanu și Iulian Dumitrescu, cu toate că aceștia nu erau prezenți la eveniment.

A amenințat că vor fi arestări, că are prieteni la DGIPI (n.r. – Direcția Generală de Informații Interne a Ministerului de Interne). A rostit numele lui Motreanu (n.r. – europarlamentar PNL și prim-vicepreședinte), dar și pe al lui Rareș Bogdan. Despre Rareș a spus că nu are putere în partid și că doar se dă mare”, spun sursele din PNL citate. „Era șocant ce se întâmpla. Motreanu, Rareș, Dumitrescu nu erau prezenți. Din când în când, Mănăstire începea să țipe la cineva și să amenințe cu dosare. Halucinant. Ne uitam și nu ne venea să credem, nu am trăit niciodată așa ceva. Parcă nu eram colegi, parcă nu eram în PNL”, a declarat un alt participant la masa informală.

Deputatei PNL Cristina Burci, susține Sorin Năcuță, Silviu Mănăstire i-ar fi spus că este „o pesedistă ordinară”. Parlamentara a confirmat în confirmat întregul incident pentru Libertatea.

Grupul de la Cluj pare să se fi regrupat sub oblăduirea lui „dottore” Bode și a lui Emil Boc

Grupul de la Cluj, un grup de oameni controversați care de-a lungul timpului a reușit să se mufeze la banul public fără consecințe juridice, pare să se fi regrupat sub oblăduirea lui Bode și a primarului din Cluj-Napoca, Emil Boc (fost PD-L, actualmente PNL).

Într-un articol de presă intitulat „E FAIN SĂ FII ”DOTTORE” ȘI MINISTRU LIBERAL DE INTERNE! Afacerile familiei Bode: legătura neașteptată cu Elena Udrea”, jurnaliştii de la Ziar de Cluj susțin că mai toți partenerii secretarului general al PNL sunt anchetați pentru evaziune fiscală, iar pentru a închide cercul primarul Emil Boc pare, mai nou, implicat într-un proiect imobiliar controversat, care porneşte tot de la Elena Udrea.

Transilvania Smart City, un proiect controversat care a fost girat de oameni ce s-au perindat prin Grupul de la Cluj, a stârnit rumoare în spațiul public când s-a aflat că va fi amplata în apropiere de comunitatea defavorizată din Pata Rât. Asociațiile civice pun situația pe seama lui Emil Boc și atrag atenția asupra „suspiciunilor de corupție care planează în jurul investitorilor imobiliari”.

UBB, verdict de plagiat în cazul lui Bode: Teza de doctorat este profund viciată

Seria de controverse în care este implicat Lucian Bode a atins noi cote săptămâna trecută, când Universitatea Babeș-Bolyai a stabilit că ministrul a plagiat în teza de doctorat și că lucrarea liberalului este „profund viciată”.

„S-a ajuns la concluzia că teza este profund viciată pentru că trădează o intenție de evitare sau de preluare a unor idei care nu sunt ale tale și pe care vrei să le prezinți ca și când e contribuția ta (…). În mod normal, o astfel de teză, cu genul acesta masiv de erori, ar trebui retrasă și titlul ar trebui retras. Problema este Comisia nu are posibilitatea să facă acest lucru. De ce? Din această cauză a acelei decizii regretabile a Curții Constituționale din iunie 2022, care practic (…) legiferează furtul intelectual”, a declarat Corneliu Bjola, profesor la Universitatea Oxford și membru-invitat al comisiei care a dat un verdict de plagiat în cazul lui Bode, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin

Urmăriți B1TV.ro și pe
`