Liviu Dragnea, în război cu Iohannis: Regret atitudinea preşedintelui. Nu ajută la păstrarea unui climat normal în România
Liviu Dragnea continuă seria atacurilor la adresa preşedintelui Klaus Iohannis. Supărarea preşedintelui PSD vine ca urmare a declaraţiei şefului stat privind probleme cu salariile.
„Regret atitudinea preşedintelui care s-a schimbat brusc. Nu ajută la păstrarea sau încercarea de a construi un climat normal în România. Dar noi nu o să dăm înapoi sau să ne speriem în ceea ce ne-am propus”, a afirmat Liviu Dragnea la Antena 3.
Liviu Dragnea a făcut o analogie între informaţii pe surse de luni privind o eventuală demisie a premierului Viorica Dăncilă şi afirmaţiile preşedintele, numindu-le o campanie pentru a sugera că există instabilitate în România.
„În dimineața zilei de luni, când am deschis telefonul și eu și doamna Dăncilă am citit știrea și încercam amândoi să înțelegem de ce a apăut această știre total mincinoasă. Nu mai spun faptul că în aceea știre se spunea că duminică seara a avut loc o întâlnire cu șefii de organizații. Doamna Dăncilă nici nu a participat la această întâlnire. Am fost împreună în weekend, am discutat despre problemele guvernamentale.
Am urmărit cu atenție și am mai încercat să fac legătura și cu alte știri total mincinoase, de asemenea am făcut legătura și cu cuvintele președintelui ”am crescut salariile până le-am micșorat”. Ceea ce era important, era după aceste cuvinte și anume că ”asta provoacă instabilitate”. Asta era ideea: să se acrediteze ideea și în străinătate că în România este instabilitate. Toate aceste informații date de acest site sunt mincinoase, este un site profund veninos și 90% dintre știrile de pe acest site sunt mincinoase. Este o adevărată campanie, care își propune să demonstreze că în România este instabilitate și, așa cum spunea și președintele Macron, există un singur om care ține lucrurile în mână în această țară, domnul Iohannis”, a afirmat Liviu Dragnea.
Acest război al declarațiilor a pornit după ce Klaus Iohannisa avut miercuri o reacție virulentă la adresa PSD, în contextul scandalurilor legate modificările legislative care au dus la scăderea veniturilor românilor.
”Cred că aceste veșnice schimbări nu aduc decât bulversări și incertitudini. Am observat că PSDa făcut un hobby din a schimba tot ce funcționează în România. A schimbat sistemul de impozite și taxe, a mărit salariile până le-a micșorat, acum vrea să desființeze pilonul II de pensii. Nu este bine așa. Se poate guverna așa, dar nu cu rezultate bune. Părerea mea, că lucrurile care au fost stabilite pentru mulți ani – și PSDa fost acolo, în Parlament, nu cred că poate face abstracție de faptul că această decizie a fost luată de toți factorii politici – nu cred că este bine”, declara miercuri președintele.