Liviu Dragnea, replică pentru Klaus Iohannis, în Parlament, la 15 ani de la aderarea României la NATO: Aș fi vrut să propun acest obiectiv președintelui, dar ar fi inutil
Liviu Dragnea și-a început discursul de marți, din Parlament, prilejuit de aniversarea a 15 ani de la aderarea României la NATO, cu un elogiu adus fostului premier Adrian Năstase.
„Aș dori să-l felicit pe Adrian Năstase, în mandatul căruia România a fost acceptată în NATO”, a spus Dragnea de la tribuna Parlamentului.
Alianța e cea mai importantă organizație de securitate colectivă din toate timpurile, a spus șeful PSD. Totodată, el a precizat căAlianța este cea mai importantă organizație de securitate colectivă, cea mai importantă garanție de securitate a României și că toți partenerii apreciază contribuția și loialitatea țării noastre.
“E cu certitudine cea mai importantă garanție de securitate a României. Să nu-i uităm niciodată pe eroii noștri. Sunt mândru că partidul pe care îl reprezint a avut un rol atât de important în aderarea la NATO
A fost un consens pe care mi-aș dori să-l regăsesc și în zilele noastre, pentru obiective majore precum adoptarea monedei euro sau menținerea alocării a 2% din PIB pentru Armată”,a precizat președintele PSD.
“A fost un consens pe care mi-aș dori să-l regăsesc și în zilele noastre, pentru obiective majore precum adoptarea monedei euro sau menținerea alocării a 2% din PIB pentru Armată. Industria de apărare trebuie să devină un motor serios de dezvoltare
Am intrat în al treilea an de guvernare PSD-ALDE care corespunde cu al treilea an de alocare a 2% pentru Armată. Susținem în continuare pensiile militarilor și salariile militarilor și urmează ca și la rezerviști să se pună lucrurile în ordine.
Ar fi fost util un pact politic în care toate partidele să-și asume respectarea acestui angajament al României, pentru că văd deja partide care își propun să se abată de la acest obiectiv”, a precizat Dragnea.
Totodată, el a mai spus că ar „fi vrut să propun acest obiectiv președintelui, dar după discursul de azi îmi dau seama că ar fi inutil”
În cadrul aceluiași eveniment,Iohannis a avut undiscurs extrem de dur la adresa PSD în Parlament: Această guvernare eșuată reprezintă un risc pentru țară. Poate fragiliza statutul țării noastre în NATO și UE (VIDEO) – DETALII AICI
„Înainte de toate trebuie să gândim și să acționăm românește.
Aderarea la NATO nu a fost un obiectiv politic, ci unul național. NATO nu e doar o alianță militară, e singura garanție a stabilității lumii democratice”, a mai spus Drganea.