Dragnea îi dă ULTIMATUM lui Tăriceanu: Nu sunt consilier matrimonial, dar până la sfârşitul săptămânii trebuie să ştim cu cine vorbim

Publicat: 22 03. 2017, 15:43

Liviu Dragnea le-a transmis copreședinților ALDE, Daniel Constantin și Călin Popescu Tăriceanu, că până la sfârșitul săptămânii vrea să știe cu cine poate sta de vorbă, în contextul în care cei doi au pornit un război între ei, riscând să destrame partidul.

“I-am rugat ca până la sfârşitul săptămânii să încerce să găsească o soluţie sau o propunere într-un for statutar al ALDE de care să aflăm şi noi pentru ca să înţelegem cam care este calea de urmat în ALDE sau ce se intenţionează, să avem un orizont, (…) iar din partea ALDE să vină o hotărâre a unei structuri statutare competente ca să ştim cu cine vorbim”, a spus Dragnea, potrivit mediafax.

„Nu m-am simţit foarte confortabil să discutăm separat, dar nu sunt consilier matrimonial, nu mă ocup de asta. Sper să fie cale de împăcare între cei doi, pentru că interesul e mult mai mare pentru stabilitatea politică din această ţară”, a adăugat Dragnea.

Solicitat să comenteze scenariul unei formaţiuni politice naţionaliste, cu Daniel Constantin şi Victor Ponta, şi întrebat dacă acesta ar putea fi motivul ruperii ALDE, Dragnea a răspuns: „Nu pot să exclud această variantă, dar am doar informaţii cum aveţi şi dvs. – în general născute din zvonuri”.