Dragnea s-a sucit. Ce spunea șeful PSD anul trecut despre modificarea Codurilor penale prin ordonanțe de urgență (VIDEO)
Guvernul PSD – ALDE a modificat Codurile penale prin ordonanță de urgență, marți seară, fără ca măcar să aștepte avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Cu câteva ore înainte, Dragnea declara: ”aștept eu și cred că așteaptă toți cei care ne-au votat să decidă. În privința asta trebuie să ia o decizie, ori iau decizia că nu decid nimic ori adoptă ceva”. Prin urmare, liderul PSD nu părea așa de afectat că Executivul Grindeanu vrea să adopte în timp scurt o ordonanță ce prevede modificări importante legislației penale.
Nu aceeași abordare a avut-o, însă, anul trecut, când Guvernul tehnocrat a luat o măsură asemănătoare, de data aceasta doar pentru a pune în acord Codurile penale cu decizii ale Curții Constituționale. La acea dată, Dragnea susținea că abordarea Cabinetului Cioloș este una greșită.
Dragnea s-a sucit. Ce spunea șeful PSD anul trecut despre modificarea Codurilor penale prin ordonanțe de urgență
#DIRECT_ONE_r4hwur#
”Foarte interesant! De câte ori în Parlament cineva începea să vorbească despre modificarea la Codurile penale, toată lumea spune, pe bună dreptate, să fie o discuție, o dezbatere transparentă, una la care să participe societatea civilă, specialiștii din sistem, iar populația să vadă, astfel încât decizia finală să fie luată în urma unei dezbateri sănătoase. O ordonanță de urgență scoasă așa pe repede înainte sigur că naște semne de întrebare tuturor. Din partea mea, a fost o abordare greșită din partea Guvernului”, susținuse Dragnea, pe 20 mai 2016.