Drulă (USR) critică bâlbele autorităților după accidentul feroviar: Grindeanu e de negăsit, comunicatul CFR Călători pare că a încercat să ascundă gravitatea situației, directorul CFR Călători a dat declarații contradictorii (VIDEO)

Publicat: 13 03. 2023, 18:59
Cătălin Drulă, președintele USR. Sursa foto: usr.ro

Cătălin Drulă, președintele USR și fost ministru al Transporturilor, a criticat bâlbele de comunicare ale autorităților după accidentul feroviar de la Roșiorii de Vede, soldat cu mai mulți răniți. Acesta a reproșat CFR Călători că a încercat să ascundă gravitatea situației, iar ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), că nu a venit până acum cu niciun fel de declarații pentru a lămuri populația.

Amintim că, duminică noapte, un tren de călători al CFR a izbit din spate un marfar care transporta mașini Ford. Accidentul a avut loc în localitatea Roșiorii de Vede din Teleorman. Peste zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.

Drulă critică reacția CFR Cătălori după accidentul feroviar

„De fapt, în acest caz avem de-a face cu o încercare de a comunica măsluit privind consecințele acestui incident foarte grav. Am văzut un comunicat azi noapte de la CFR Călători în care era descris ca un tren marfar care a deraiat și un tren de pasageri care frânase foarte brusc venind din spate. Nu era nimic despre o coliziune și că deraierea acelui marfar a fost determinată de coliziunea unui tren de călători.

Pentru asta n-am primit nicio explicație, de ce CFR Călători a dat un comunicat care descria cu totul altă versiune a realității. Pare că au încercat cumva să treacă sub tăcere cât de grav a fost acest incident.

La miezul zilei a venit directorul CFR Călători cu declarații foarte contradictorii: adică pe de o parte a spus că pe răspunderea sa mecanicul de locomotivă a izolat sistemul de siguranță al locomotivei, iar o propozițe mai târziu a spus că nu se putea întâmpla ceva grav pentru că exista acest mecanism de siguranță. Păi, una din două: ori l-a izolat, ceea ce e ilegal, dar sunt mecanici care fac acest lucru, ori nu, că dacă l-a izolat sau dacă a folosit butonul de ignorare nu te mai salvează nimeni.
În orice caz, informații contradictorii, iresponsabile. Regula mereu e să comunici cu informații sigure și într-un fel care să explice ce s-a întâmplat”, a declarat liderul USR, pentru B1 TV.

Cătălin Drulă, critici la adresa lui Sorin Grindeanu

„Iar ministrul Grindeanu e de negăsit. Poate e pe Bâstroe sau prin altă parte, dar sistemul fervoiar e la Ministerul Transporturilor și când se întâmplă ceva așa gravm e necesară o reacție.
În mandatul meu a fost un accident cu două marfare la Fetești și am ieșit ca minister cu explicații imediat, am chemat pe toți șefii operatorilor de transport de călători, de marfă la masă, a doua zi dimineață erau la minister.

Asta e problema, că prin aceste variante ale realității pe cate ei le transmit nu poți să mai ai încredere. Nu pot să știu ce s-a întâmplat acolo, dar pot exista probleme de la infrastructură până la lucruri care țin de materialul rulant, adică de acea locomotivă.

E tipic ca în astfel de cazuri toată vina să fie pusă în cârca mecanicului, dar până nu avem niște informații clare – și ce a declarat șeful CFR și comunicatele CFR au fost cu mari probleme de credibilitate – nu putem să știm sigur ce a fost”, a mai declarat Cătălin Drulă, pentru B1 TV.