Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a făcut public raportul Corpului de Control privind situația drumului forestier din Pădurea Băneasa, pe tronsonul care asigură legătura cu zona rezidențială Greenfield. Documentul scoate în evidență nereguli administrative, tehnice și financiare, cu implicații juridice clare pentru autoritățile implicate.
Potrivit comunicatului MMAP, controlul a vizat legalitatea și oportunitatea contractului de peaj privind accesul autovehiculelor pe drumul forestier FE002. Inspectorii au analizat modul de încheiere și aplicare a contractului, existența actelor adiționale, lucrările de reparații și întreținere, precum și reprezentarea instituției în instanță.
Au fost examinate documentele amenajistice succesive și plățile realizate, accentul fiind pus pe respectarea legislației silvice și a normelor tehnice aplicabile infrastructurii forestiere.
Raportul arată că, în amenajamentul silvic aferent perioadei 2020–2029, lungimea drumului FE002 a fost extinsă prin includerea unui segment suplimentar de aproximativ 0,72 kilometri.
„Din analiza documentelor amenajistice succesive și a actelor puse la dispoziție de entitatea verificată a rezultat că, în cadrul amenajamentului silvic aferent perioadei 2020–2029, lungimea drumului forestier FE002 a fost modificată prin includerea unui tronson suplimentar de aproximativ 0,72 km, corespunzător segmentului dintre borna silvică nr. 22 și borna silvică nr. 23.”
Ministerul precizează că această modificare a fost operată fără documentație legală, fără proiect tehnic și fără aprobările prevăzute de lege, ceea ce face ca tronsonul să nu poată fi considerat drum forestier realizat în condiții legale.
Inspectorii au constatat că lucrările de reparații și întreținere au fost contractate și decontate pentru o lungime care a inclus și segmentul construit fără bază legală. „Raportul reține că lucrările de reparații și întreținere au fost contractate și executate pentru o lungime totală care a inclus și segmentul construit nelegal.”
În urma verificărilor financiar-contabile, a fost identificat un prejudiciu, iar tema de proiectare pentru obiectivul „Reabilitare drum forestier FE002” nu fusese aprobată de conducerea RNP Romsilva, deși lucrările și plățile au fost realizate.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a explicat în exclusivitate la B1TV, că problema centrală este lipsa recunoașterii legale a drumului. „Din analiza Corpului de Control reiese că drumul care a fost deschis, de fapt, nu era declarat legal ca fiind drum și atunci, evident, concluziile Corpului de Control au fost că da, trebuie să fie rectificate planurile, amenajamentele tehnice și, de asemenea, trebuie să fie cerut în instanță anularea unui contract, care ar trebui să rămână fără obiect pentru că drumul respectiv nu există corect în hârtii, să zic așa.”
Raportul confirmă existența fizică a tronsonului, instalarea barierelor de acces și utilizarea periodică a drumului de către autovehicule, deși drumurile forestiere au statut de căi tehnologice, închise circulației publice.
„Având în vedere constatările efectuate, a fost propusă corectarea prevederilor din amenajamentul silvic și din hărțile amenajistice aferente, readucerea terenului forestier la starea inițială pe segmentul realizat fără bază legală, recuperarea integrală a prejudiciului constatat și sesizarea instanțelor pentru anularea contractului de peaj.”
MMAP subliniază că orice intervenție asupra fondului forestier național trebuie să respecte strict cadrul normativ și să fie susținută de documentații tehnice aprobate, relatează Antena3.