Elena Lasconi, despre alegerile prezidențiale organizate anul trecut: Nicușor Dan mi-a spus să mă întâlnesc cu el, ca să mă retrag în favoarea lui Nicolae Ciucă

Publicat: 02 04. 2025, 17:53
Actualizat: 02 04. 2025, 17:55
Elena Lasconi, președinta USR. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Elena Lasconi, președinta USR și candidata partidului la alegerile prezidențiale, a precizat, miercuri, la Gândul că Nicușor Dan i-a cerut să se retragă din cursa pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie în favoarea lui Nicolae Ciucă, președintele PNL.

„Nicușor Dan mi-a spus să mă întâlnesc cu el și să mă duc la Stejari ca să mă retrag”

Moderator: “Ați povestit un episod despre cum un diplomat, despre care nu o să vă întreb cine e, v-a contactat și v-a rugat să vă retrageți. Pe atunci era la modă să vă retrageți pentru Ciucă. E adevărat că acel diplomat v-a sunat de pe telefonul Nicușor Dan?”

Elena Lasconi: „Nu este adevărat. Nicușor Dan mi-a spus să mă întâlnesc cu el și să mă duc la Stejari ca să mă retrag, nu știu”.

Moderator: “Deci Nicușor Dan a intermediat, tura trecută, retragerea dumneavoastră în favoarea PNL-ului. Deci, așa s-a întâmplat”.

Elena Lasconi: „Da, exact în ziua în care am fost să fac filmulețul și probabil că, o să vedeți, că nu țin minte toate datele posibile. Este pe pagina mea de Facebook. În ziua în care am fost și-am prezentat cartea cu deschiderea porților Parlamentului și am făcut un filmuleț în primărie. Era cred că o zi de weekend, așa atunci”.

Moderator: “Și puteți să-mi relatați episodul, vă rog frumos, fără să-mi spuneți cine e diplomatul?”

Elena Lasconi: „După ce am terminat filmarea, mi-a spus să mă duc să mă întâlnesc la Stejarii cu acel diplomat și cu Ciucă. Și bineînțeles că nu am aș fi făcut asta niciodată”.