Emil Boc: Elena Udrea este un om puternic, sunt convins că îşi va demonstra nevinovăţia
Fostul premier Emil Boc spune că Elena Udrea este „un om puternic” şi că este convins că aceasta îşi va demonstra nevinovăţia.
„Deciziile instanţelor nu le comentez. Oricine beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Doamna Udrea este un om puternic şi sunt convins că îşi va demonstra nevinovăţia în faţa autorităţilor statului”, a spus Boc.
Edilul Clujului a mai declarat că întâlnirea pe care a avut-o cu Udrea cu două zile înainte de eliberarea lui Gabriel Sandu a avut loc la primărie și a fost una „de curtoazie”.
”A avut loc în jurul orei 14.15 – 14.30, iar doamna Udrea a făcut referire la ea într-un interviu acum vreo zece zile că a fost la Cluj şi s-a întâlnit şi cu mine. În acea zi, m-a sunat din aeroport din Bucureşti că vine la Cluj, având o problemă la compania Farmec şi i-am spus că dacă are timp să treacă pe la Primărie, la o cafea. A ajuns la 14.30, iar la 14.45 a plecat spre Farmec. Nu a avut întâlnirea un caracter secret, iar acum, după două săptămâni, s-a făcut referire la acest element”, a mai spus Emil Boc, citat de Mediafax.
Acesta a adăugat că a fost ”o întâlnire de curtoazie”, în care au vorbit despre afaceri şi nu despre dosarul Microsoft.
„La vremea aceea nu erau discuţiile care există acum în presă”, a spus Boc.
Deputatul PMP Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, este în arestul Poliţiei Capitalei din 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în dosarul Microsoft.