Emil Boc: Sistemul de pensii viitor nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale. Mai devreme sau mai târziu se va ajunge la eliminarea lor

Publicat: 07 07. 2019, 16:03
Foto: Inquam Photos / George Calin

Primarul Clujului nu este de acord cu pensiile speciale și crede că, mai devreme sau mai târziu, se va renunța la acestea.

”În privinţa pensiilor speciale, am fost acela care le-a eliminat şi am mers pe principiul contributivităţii. Sunt convins că mai devreme sau mai târziu tot acolo se va ajunge, pentru că sistemul de pensii viitor nu îşi va putea permite să plătească pensiile speciale la nivelele la care sunt şi care se preconizează a creşte în continuare”, a declarat Emil Boc, citat de Agerpres.

În opinia sa, o măsură ”de bun simţ” ar fi interzicerea cumulului pensiei cu salariul peste un anumit plafon.

Emil Boc a mai susținut că alegerea preşedintelui de consiliu judeţean prin vot direct ar trebui dublată de organizarea de alegeri în două tururi pentru administraţiile locale şi judeţene, altfel, actualul sistem avantajează PSD: ”Voi fi întotdeauna un susţinător al votului direct. Alegerea directă a preşedintelui consiliului judeţean este în consonanţă cu principiile statului de drept. Dar este clar că, din punct e vedere politic, această măsură, dacă nu este dublată de alegerea în două tururi a preşedinţilor de consilii judeţene şi primarii, avantajează partidul cu cei mai mulţi primari şi președinţi de CJ. Pe această cale, PSD încearcă să îşi conserve pierderea pe care a suferit-o la europarlamentare, pe premisa că cei în exerciţiu au prima şansă”.