Jurnalista de investigație Emilia Șercan, cea care a dezvăluit că premierul Nicolae Ciucă și-a plagiat teza de doctorat, a declarat sâmbătă, pentru B1 TV, că prim-ministrul încearcă, printr-o acțiune în instanță, să blocheze analiza tezei sale de către o instituție a statului. Când vor fi alegerile prezidențiale și foarte probabil Ciucă va candida, el va spune că plagiatul e doar o acuzație de presă, căci nicio instituție nu s-a pronunțat în acest sens. Numai că nicio instituție nu se pronunță tocmai pentru că Ciucă are grijă să blocheze orice analiză, a explicat Șercan.
Premierul a obținut deja verdicte favorabile în instanță. În primul dosar nu poate fi făcută contestația nici acum pentru că judecătorul întârzie motivarea. Același magistrat, însă, a considerat că dosarul trebuie judecat în regim de urgență.
Recent, Marius Iosif, judecătorul care a anulat toate sesizările de plagiat depuse la CNATDCU în cazul doctoratului premierului Ciucă, a făcut cerere de pensionare.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Special B1”, moderată de Nadia Ciurlin pe B1 TV.
„Nu mai poate fi verificat de CNATDCU, care e un organism științific. Eu am spus și repet: premierul Ciucă și-a făcut un mare de serviciu. Prin această acțiune în instanță, prin care reușește în mod chestionabil, cel puțin, să blocheze analiza tezei sale, și-a făcut un mare deserviciu. Ne-a confirmat tuturor că teza sa de doctorat e plagiată.
Ce încearcă dl Ciucă acum au încercat și alte persoane care au fost acuzate de plagiat: încearcă blocarea prin justiție a unui verdict. Practic, o să vină și o să spună, când foarte posibil o să candideze la președinție peste 2 – 3 ani, când vor fi alegeri, că e o acuzație de presă, dar nicio instituție a statului nu a dat un verdict”, a explicat Emilia Șercan.
Iar Ciucă va susține atunci că acuzația de plagiat e doar o acuzație de presă, fără a fi confirmată de o instituție a statului, tocmai pentru că el acum a avut grijă să blocheze orice verificare.
Jurnalista a vorbit apoi de secretomania din jurul acestor dosare, apoi a susținut că la primul dosar Ministerul Educației nu poate face apel pentru că judecătorul nici acum nu și-a motivat decizia. Asta deși același magistrat a judecat speța în regim de urgență.
„Sunt foarte curioasă cum va motiva dl judecător Iosif această decizie pe care a luat-o.
Eu am făcut solicitare la Curtea de Apel, să văd primul dosar și am făcut solicitate să văd și pe al doilea. La primul mi s-a refuzat accesul la dosar pe motiv că se află la judecător pentru motivare.
Un dosar de suspendare stă sub semnul urgenței. Dacă vă uitați pe portalul instanțelor de judecată, în primul dosar care viza suspendarea înregistrării sesizărilor de plagiat, termenul a fost preschimbat cu 4 – 7 zile tocmai pentru a fi de urgență judecat de un judecător. Acest judecător, care a preschimbat termenul și a considerat că e urgență foarte mare, de patru luni nu motivează sentința”, a mai spus Emilia Șercan, pentru B1 TV.