Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a susținut că România nu are dreptul să renunțe la obiectivul de „a readuce Basarabia acasă”. „Unirea nu o va face nimeni în afară de noi, românii de o parte și alta a Prutului”, a mai susținut Tomac. Eurodeputatul a punctat apoi faptul că locuitorii Republicii Moldova nu vor putea deveni cetățeni ai Uniunii Europene decât prin unirea celor două state românești.
„România nu are dreptul politic și nici moral de a abandona obiectivul readucerii Basarabiei acasă.
A renunța la slujirea acestui ideal înseamnă pur și simplu a accepta decizia celor doi criminali, Hitler și Stalin, care au separat națiunea română prin pactul Ribbentrop-Molotov.
Clasa politică, societatea civilă, dascălii, preoții și toți cei care au conștiința trează trebuie să acționeze în această direcție.
Unirea nu o va face nimeni în afară de noi, românii de o parte și alta a Prutului.
Visul european al cetățenilor R. Moldova se poate realiza doar prin unirea celor două state românești, altă soluție nu există”, a scris Eugen Tomac, pe Facebook.
Natalia Gavriliţa, premierul Republicii Moldova, s-a aflat, joi, în vizită în București. Aceasta a fost primită la Palatul Victoria de prim-ministrul Nicolae Ciucă.
„Dorim să încheiem într-un orizont de timp cât mai apropiat un nou acord privind acordarea de asistenţă financiară nerambursabilă în beneficiul Republicii Moldova. Vechiul acord, semnat în 2010, a ieşit din vigoare anul acesta, în luna martie, dar ne-am angajat împreună să depunem eforturi, astfel încât să putem să prelungim valabilitatea acestuia”, a anunțat Ciucă, la finalul discuțiilor.
Cei doi au discutat și despre interconectarea energetică şi implementarea proiectelor de infrastructură.
„România a fost alături de Republica Moldova în momentele cele mai grele din ultimii ani: pandemia de COVID-19 şi criza energetică. Doresc să mă folosesc de această ocazie pentru a adresa mulţumirile noastre cele mai sincere”, a declarat, la rândul său, Gavriliţa.
Recent, în vizită de stat în România s-a aflat și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Aceasta a fost primită de președintele Klaus Iohannis.
„România va rămâne în continuare cel mai apropiat prieten al Republicii Moldova. Am onorat mereu angajamentele asumate și am depus eforturi consistente ca Rep Moldova să rămână o prioritate pe agenda UE, precum și în relație cu alți parteneri apropiați, precum SUA”, a declarat Iohannis.
La rândul său, Sandu a afirmat că „în 2021, Republica Moldova a simțit mereu umărul României alături. Ne-a ajutat să trecem mai ușor prin crize, dar și începem să construim un viitor mai bun”.