Eugen Tomac: Premierul Ciucă își încheie mandatul cu eșec după eșec în ceea ce privește implementarea PNRR
Europarlamentarul Eugen Tomac a făcut un bilanț sumbru a Guvernului Ciucă, într-o intervenție pentru B1 TV. Liderul PMP a precizat că cel mai mare eșec al guvernului condus de Nicolae Ciucă este lipsa implementării PNRR:
„Se încheie o perioadă de 18 luni în care premierul Ciucă a încercat să mimeze că este capabil să țină țara pe un trend pozitiv, însă o încheie cum nu se poate mai prost, cu profesorii la ușă, cu creșteri de taxe, cu creșteri de impozite, lucruri pe care le-au promis că nu le vor face în perioada cât vor fi împreună cu cei din PSD la guvernare și avem o țară tot mai dezbinată, în haos, nesigură, nefinanțabilă.
Evident că această moștenire a domnului Ciucă reprezintă un bilanț destul de trist. Numai dacă ne gândim că atunci când a preluat în urmă cu 18 luni mandatul de premier ne-a promis că vom intra în Schengen, că vom trăi într-o țară tot mai sigură. Lucrurile stau complet invers și evident că acest bilanț arată dramatic pentru România.
Cred că de foarte mult timp s-au tranșat lucrurile inclusiv în ceea ce privește portofoliile pe care le păstrează fiecare partid. Un obiectiv major pe care l-a ratat Guvernul Ciucă și care rămâne ca o piatră de gât legată de acest Cabinet este ratarea PNRR. PNL a insistat atât de mult pe acest program și părea că totul decurge excelent.
Premierul Ciucă își încheie mandatul cu eșec după eșec în ceea ce privește implementarea PNRR. Acum orice încercare prin care vor să mascheze realitatea nu poate să fie făcută pentru că încep să curgă problemele. Viitorul cabinet va avea de gestionat și aceste probleme extyrem de serioase cu care se confruntă țara. Sfidează realitatea încercând să od eformeze. Sunt campioni în a mințiȚ.