Europa League: Twente Enschede – Steaua, 1-0. Românii au ratat calificarea în optimile competiției

Publicat: 23 02. 2012, 21:56
Foto: gsp.ro

Steaua București a ratat, joi, calificarea în optimile Europa League după ce a fost învinsă, în deplasare, de Twente Enschede cu scorul de 1-0, același rezultat fiind înregistrat și în tur.

Singura reușită a partidei a venit în minutul 28, când Chadli a profitat de o eroare monumentală a portarului Ciprian Tătărușanu.

Astfel, Steaua a fost eliminată de olandezi după ce și în partida tur, disputată pe Arena Națională, a fost învinsă cu scorul de 1-0, singurul gol fiind marcat atunci de Ola John.