Europarlamentar PNL vine cu soluții la planul Comisiei Europene pentru asigurarea medicamentelor critice
Deși medicamentele esențiale reprezintă un factor fundamental al sistemelor de sănătate, în multe state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, există dificultăți semnificative în asigurarea unui acces continuu la astfel de medicamente. În acest context, eurodeputatul PNL, Dan Motreanu, a subliniat importanța unei soluții comune la nivel european pentru a garanta disponibilitatea medicamentelor esențiale.
În cadrul dezbaterii din Parlamentul European privind Actul legislativ privind medicamentele critice, propus de Comisia Europeană, Dan Motreanu a evidențiat câteva soluții importante pentru a combate aceste provocări.
Una dintre măsurile principale este crearea unei liste europene a medicamentelor esențiale, o inițiativă care ar facilita identificarea și protejarea medicamentelor cu adevărat vitale pentru sănătatea publică. Implementarea unor mecanisme de stocare strategică este, de asemenea, văzută ca o necesitate pentru prevenirea penuriilor și asigurarea unui acces continuu al pacienților la tratamente.
„Propunerea reprezintă un pas promițător înainte”, a subliniat Motreanu, adăugând că măsurile vizate vor contribui semnificativ la reducerea riscurilor de penurie și la consolidarea securității farmaceutice în Europa.
Un alt punct abordat de eurodeputat este necesitatea unui plan ambițios de investiții pentru a sprijini capacitățile de producție farmaceutică în Uniunea Europeană. Motreanu a subliniat că acest plan ar trebui să fie implementat în cadrul noului Buget UE 2028-2034, pentru a combina fonduri europene cu reglementări flexibile privind ajutoarele de stat.