EXCLUSIV // Fiul disidentului Gheorghe Ursu, dezvăluiri care aruncă în aer Dosarul Revoluției: „Nu ne-am împuşcat între noi ca proştii” / „Securitatea a aterizat pe moale după 1989. Au fost preluați de regimul care s-a instalat”
Cu ocazia împlinirii a trei decenii de la Revoluția din decembrie 1989, Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu care a fost ucis în anul 1985 de Securitate pentru că nu și-a turnat prietenii și nu s-a dezis de Europa Liberă, a vorbit în exclusivitate pentru B1.RO despre evenimentele tragice care s-au petrecut în urmă cu 30 de ani.
Andrei Ursu și-a exprimat regretul că există astăzi români care neagă faptul că în 1989 a avut loc o revoluție populară și a precizat că acest lucru este o consecință a campaniei de dezinformare care a existat ulteriror acestor evenimente.
„Se pune sub semnul întrebării în ziua de azi dacă a fost sau nu a fost o revoluţie, ceea ce mi se pare tragic. A fost o revoluţie populară. Rolul principal în această revoluţie l-au avut timişorenii care s-au ridicat împotriva dictaturii. Coeziunea grupurilor iniţiale, fraternitatea interetnică de la Timişoara a avut un rol major. Tenacitatea primilor discipoli sau congregaţia pastorului Tőkés a avut de asemenea un rol important.
Era o vreme în care Securitatea ţinea acest popor sub teroare. Am trăit toţi 45 de ani îngenuncheaţi de Regimul Comunist prin instrumentul său principal de represiune, Securitatea. Din păcate, după 30 de ani nu s-a înţeles modul în care s-au desfășurat evenimentele de la Revoluţie. Asta tocmai din cauza campaniei de dezinformare a Securităţii care de 30 de ani propagă o naraţiune disculpatoare”, a declarat Andrei Ursu.
În viziunea sa, rechizitoriul în Dosarul Revoluției aflat astăzi în instanţă este o mistificare a vinovăţiei, fapt pe care îl demonstrează în noul său volum „Trădători şi mistificări contrarevoluţia Securităţii din decembrie 1989”, scris în colaborare cu cu un istoric american si cu cercetătorul Mădălin Hodor.
„Demonstrăm pe baza unui material probator foarte voluminos, mărturii din sute şi sute de dosare ale Revoluţiei şi documente de la CNSAS pe care le-am descoperit recent, că rechizitoriul în Dosarul Revoluției care este astăzi în instanţă este o mistificare a vinovăţiei şi a adevărului juridic şi istoric după Revoluţie. Nu ne-am împuşcat între noi ca proştii, nu a fost vorba despre o influenţă străină kaghebistă, conspiraţii sau lovituri de stat. A fost o Revoluţie populară pe care Securitatea a încercat să o înfrângă în mod sângeros la Timişoara, încă din faşă. Nu a reuşit tocmai datorită tenacităţii şi coagulării forţelor revoluţionare din Timişoara, faptul că poporul nu mai suporta degradarea morală în care se trăia sub Ceauşescu, cultul acela al personalităţii imund, în care ducea ţara de râpă, îl uram cu toţii şi totuşi eram obligaţi să îl aplaudă, pe trasee. în şedinţe de partid. Era o compromitere a fibrei morale a acestui popor care s-a revoltat până la urmă.
În timp ce la Timişoara, deşi Ceauşescu a dat ordin să se tragă cu muniţie de război, deci Ceauşescu a dat practic ordin de război împotriva propiului popor, armata, deşi s-a desfăşurat în forţă cu zeci de tancuri şi zeci de mii de soldaţi în faţa a o sută de mii de timişoreni care astăzi, pe 17 decembrie, şi-au dat jertfa de sânge cea mai importantă, aşa numita Duminică Sângeroasă, când au murit cei mai mulţi timişoreni, nu a tras în aşa măsură încât să le înfrângă rezistenţa. De ce s-a întâmplat asta? Armata era totuși una populară. Soldații au primit ordin, deseori li s-a spus să tragă. Pentru cartea mea am făcut interviuri, am găsit sute de mărturii în care chiar soldații spun: Da, am tras, dar am închis ochii. Le-a fost grijă că sunt poate cunoștințele lor. Nu au putut să tragă. Dacă armata ar fi tras ar fi putut să fie mult mai mult de 90 de morți la Timișoara”, a declarat Andrei Ursu.
Acesta a precizat că majoritatea revoluționarilor uciși în momentul Revoluției nu au fost victimele armatei, ci ale Securității, care s-ar fi infiltrat în dispozitivele soldaților pentru a crea o diversiune.
„Marea majoritate a revoluționarilor nu au fost de fapt împușcați de armată. Acest lucru trebuie să se înțeleagă. A fost în principal o acțiune a Securității, erau infiltrați în dispozitivele armatei. Au tras din Dacii albe, din mașini Aro, din case conspirative, de la etajele de sus ale unor blocuri, din poduri de case, disimulat, în așa fel încât să nu iasă în față. Securitatea, care reprezenta instrumentul principal de represiune a regimului, știa că este urâtă de popor. Atunci ar fi exaltat și mai mult ura poporului și determinarea de a lupta contra regimului. De aceea au scos armata în față, atât Securitatea, cât și Ceaușescu. Pentru că dorerau să îi dea o legitimitate represiunii și să pună armata, care vine din popor, să tragă în acei așa ziși huligani agenți maghiari, iredentiști sau ruși, sau occidentali. Soldaților li s-a făcut în acele zile o inoculare, o spălare pe creiere efectiv, li s-a prelucrat în ședințe că e vorba de unguri care atacă Timișoara. Au ieșit gata să tragă. Am discutat cu soldați care au ieșit cu aruncătoarele de grenadă, gata să atace populația. Nu le-au folosit pentru că până la urmă ofițerii de grad mediu, subofițerii și-au dat seama că era populația care nu mai suporta și care avea aceleași doleanțe la fel ca soldații.
Deși unele unități au tras, majoritatea s-a abținut. Masiv a tras Securitatea. Ca să îi întărâte s-au infiltrat în dispozitivele de soldați. Am ascultat zeci de mărturii ale soldaților și în toate apar aceste figuri de 35-40 de ani care trăgeau din dispozitive, nu aveau însemnele unității pe ei dar aveau costume de soldați. Martorii spun că au tras în ei oameni care nu păreau a fi soldați. Deci capacitatea de disimulare a Securității a fost una din atuurile ei, atuuri care și astăzi reușește să schimbe narațiunea”, a explicat Andrei Ursu.
Potrivit acestuia, ce s-a întâmplat după data de 22 decembrie, când au fost înregistrate cele mai multe victime în rândul revoluționarilor, este aplicarea unui plan al Securității de a-l readuce la putere pe Nicolae Ceaușescu.
„Schimbarea narațiunii cea mai gravă este însă pentru ce s-a întâmplat după 22 decembrie. Într-un studiu pe care l-am publicat anul trecut „Cine a tras în noi după 22. Studiu asupra vinovăției pentru victimele Revoluției Române din decembrie 1989”, publicat în Revista pentru Drepturile Omului, eu spun că demonstrăm într-un mod covârșitor că după 22 decembrie nu ne-am împușcat între noi și nu a fost o conspirație, ci o luptă de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic, care era practic un plan al Securității și al lui Ceaușescu pentru ca acesta să fie readus la putere. Asta e concluzia pe baza documentelor din arhivă pe care le-am găsit recent. Această pregătire pentru lupta de rezistență a început în Timișoara. Când și-au dat seama că ei pierd puterea, exact pe 17 decembrie, când au tras cel mai mult, numărul revoluționarilor timișoreni s-a dubla. A ajuns la aproape 100.000 în seara de 17 decembrie. Nu au vrut să dea cadavrele familiilor și s-a creat o mare solidaritate. Populația Timișoarei a venit să ceară la Consiliul județean, la spital, la instituțiile de forță, au ajuns până și să oprească tancuri și să le ocupe. Între 22 și 25 decembrie focurile de armă din acea perioadă au fost ale rețelei „R” ale Securității sau „S”, o rețea conspirată deplin, care a încercat să îl readucă pe Ceaușescu înapoi la putere. Când și-au dat seama că acest lucru nu se mai poate întâmpla au tras ca să se creeze panică în rândul armatei și a revoluționarilor, pe aceștia din urmă ca să-i înlăture de pe străzi, pentru ca Securitatea să rămână la putere, să se infiltreze în noile structuri și să își poată construi o narațiune care să le asigure și impunitatea”, a mai precizat Andrei Ursu.
În viziunea sa unul dintre motivele pentru care Revoluția din 1989 a lăsat în urmă numeroase victime, dar foarte puțini vinovați este capacitatea Securității de a se infiltra în structurile noului regim.
„Din nefericire Securitatea a aterizat pe moale după 1989. Au rămas în forță, au fost preluați de regimul care s-a instalat atunci. Acapararea dosarelor, infiltrarea în noul regim a reprezentat obiectivul principal pe care l-au și realizat. Din cauza asta suntem în situația de astăzi în care nu s-a înțeles destul de bine evenimentele de atunci și se acreditează narațiunea securistă că au fost rușii, că au fost comploturi și mai ales că cei care au tras după 22 ar fi fost alta decât Securitatea. Cum au reușit? Au rămas în poziții de forță, în SRI, în „Doi și-un sfert”, în diverse instituții de securitate în noul regim și care au cooptat pe foștii maiori, căpitani. Unul dintre torționarii tatălui meu a rămas în SRI până prin 1999, Vasile Hodis, care acum este inculpat. Șeful lui, Gheorghe Cotoman, a ajuns șeful formațiunii juridice a SRI-ului în anii 90. Până în anii 2000 foști ofițeri de Securitatedin toate direcțiile, au rămas și au ajuns generali în SRI: Vasile Malureanu, care a ars dosare, care l-a urmărit pe Pleșu, pe Ana Blandiana, pealți disidenți, a ajuns general și scrie cărți despre apărarea ordinii constituționale, Aurel Rogojean, șeful de cabinet al lui Iulian Vlad, condamnat pentru genocid la Timișoara, grațiat de Iliescu, cu prea multă ușurință în 2004, a revenit în forță și și-a creat o editură cu Rogojan, cu Filip Teodorescu, acuzat de crime la Timișoara și achitat într-un mod foarte ciudat de procuratura militară. Vreau să vă spun că procuratura militară, un instrument al Securității până în 1989 a fost desemnată să ancheteze Revoluția. În cadrul anchetelor privind revoluția au participat ofițeri de Securitate cărora atunci în decembrie și în ianuarie li s-au dat legitimațiile de procurori militari. Cum să avem o viziune clară și o justiție și vinovați?”, a spus Andrei Ursu.
El a precizat că va solicita președintelui României, Klaus Iohannis, să desemneze alți procurori care să redeschidă dosarele Revoluției.
„Avem probe în cartea mea, că Securitatea nu a fost dezarmată pe 22 decembrie așa cum susține Parchetul Militar. Este o fabulație. Parchetul în ziua de azi încearcă practic să disculpe ceea ce a făcut Securitatea și joacă același rol de lacheu al Securității pe care l-a jucat și sub Ceaușescu. Cum au ajuns să spună asta? Pentru că formal securiștii au zis că vor preda armele. Ei bine nu s-a întâmplat acest lucru în practică. Ei au păstrat armamentul și am găsit la CNSAS procese verbale de predare-primire a armamentului securității, până pe 4 ianuarie 1990. Unii și-au păstrat armele pentru că așa cum scrie în documente erau în misiune. Acel armament era unul foarte sofisticat de proveniență occidentală, NATO, arme care nu erau în dotarea armatei și cu care au fost uciși majoritatea oamenilor de după 22 decembrie, din case conspirative, din terasele blocurilor, din jurul televiziunii, arme cu lunetă, cu vizor pe timp de noapte, le-am găsit pe toate în aceste procese verbale de predare-primire. Mai mult, am găsit și lista de gloanțe. În clipa asta ar fi cu atât mai revoltător dacă Parchetul Militar nu redeschide acel dosar. Urmăm să facem un memoriu către președintele Iohannis să desemneze alți procurori, procurori onești, curajoși care să redeschidă dosarele Revoluției să facă anchetă cu adevărat și să trimită în instanță pe adevărații trăgători, pe cei care au făcut crimele de după 22 cu acest armament. Numai la unitatea filaj a Securității au avut 16.000 de gloanțe lipsă între 22 decembrie și 1 ianuarie. Plus armele cu fum pe țeavă când au fost predate. Deci dovezi covârșitoare care ar trebui să dea de gândit Parchetului. Sperăm că se va desemna un procuror”, a conchis fiul disidentului Gheorghe Ursu.
Amintim faptul că în luna octombrie magistrații Curții de Apel Bucureşti (CAB) i-au achitat pe Marin Pârvulescu și Vasile Hodiş, judecaţi pentru crime împotriva umanităţii în dosarul disidentului Gheorghe Ursu, schimbându-le și încadrarea în tratamente neomenoase.Vasile Hodiş, fost ofiţer de Securitate, e acuzat că l-a bătut pe disidentul Gheorghe Ursu până ce l-a lăsat fără suflare.Gheorghe Ursu a fost cercetat de Securitate în anii 80, după ce a trimis scrisori către Europa Liberă şi pentru că ţinea un jurnal în care nota ororile conducerii comuniste. A murit după numeroase bătăi, iar martorii susţin că unul dintre bătăuşi era Marin Pârvulescu.