Florin Cîțu, președintele PNL, a declarat, joi, că va discuta azi cu specialiștii despre proiectul de lege privind certificatul verde COVID. În schimb, ce susține din start este că nu e de acord cau testarea gratuită, pe termen nelimitat, a celor care refuză vaccinula nticoronavirus.
Cîțu a mai spus că dacă testarea ar rămâne gratuită, atunci rata de vaccinare n-ar mai crește, or obiectivul certificatului verde tocmai acesta este.
Liberalul a afirmat apoi că statul ar putea să susțină plata acestor teste pentru 45 de zile.
„Nu am discutat cu colegii mei specialiștii, azi vom discuta. Ca principiu, știți opinia mea: nu poți să susții nelimitat o asfel de cheltuială, atunci când există un vaccin care e gratuit. Soluția de a depăși pandemia e vaccinarea, nu testarea. Sunt cazuri speciale în care oamenii nu se pot vacina, atunci înțelegem, dar în rest nu e nicio soluție.
Trebuie să pornim de la principiul de bază, de la ce ne-am dorit cu acest certificat verde, anume de a crește rata de vaccinare. Dacă oferim testare gratuită nelimitat, rata de vaccinare n-o să mai crească”, a declarat Florin Cîțu.
Cîțu a spus apoi că statul ar putea să susțină plata acestor teste pentru 45 de zile: „ A fost agreată, nu înțeleg de ce ne-am duce mai departe. Dl. Rafila a fost acolo, a spus ”da”. E un timp rezonabil ca cei care nu s-au vaccinat încă să se vaccineze”.
„Vorbm de ceva vreme de certificat verde. Refuz să cred că cei care nu s-au vaccinat acum două – trei săptămâni au vreo scuză. Trebuie să se vaccineze”, a insistat liderul liberalilor.
Florin Cîțu și-a manifestat apoi speranța că faptul că Ministerul Sănătății, condus de Alexandru Rafla (PSD), vine cu un nou proiect privind certificatul COVID, deși există deja în Parlament o inițiativă în acest sens, nu e o intenție de tergiversare a aplicării certificatului.
„Sper să avem majoritate în Parlament, n-ar trebui să fie o problemă teoretic. În practică se mai întâmplă lucruri”. a mai precizat Cîțu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a declarat, miercuri, că există un draft al unui nou proiect de lege privind certificatul verde COVID. El și-a manifestat speranța ca legea să fie adoptată luna aceasta.
„E un certificat temporar care e introdus după trei săptămâni de creștere consecutivă, un indice de 1,5, adică de 1,5 ori”, a punctat ministrul.
Rafila a mai precizat că documentul nu va mai fi obligatoriu din momentul în care „avem o perioadă de trei săptămâni de descreștere (…) și de scăderea sub o anumită incidență cumulată în ultimele 14 zile. 1, această valoare a fost discutată”.