Florin Cîțu neagă că va demisiona: „USR-AUR-PSD, noua alianță toxică pentru distrugerea României” / „Avem trei partide în Parlament care își bat joc de români, care vor să arunce țara în aer”
Premierul Florin Cîțu a respins că va demisiona și a declarat joi că USR-AUR-PSD reprezintă „noua alianță toxică pentru România” care vrea să arunce în aer țara. Premierul a făcut această precizare referindu-se la moțiunea de cenzură a PSD împotriva sa citită joi în Parlament și care ar urma să fie votată marți:
„Astăzi în Parlamentul României avem trei partide care vor să arunce țara în aer. România are nevoie de investiții, de resurse pentru sistemul de sănătate, are nevoie pentru educație, are nevoie de decizii pentru a rezolva problema prețului la iarnă. Avem trei partide în Parlamentul României care își bat joc de români, care vor să arunce țara în aer, acesta sunt USR-PSD și AUR, care au o competiție între moțiuni pentru a da jos un guvern. Interesul românilor este mai important decât jocul în Parlemantul României”, a spus premierul.
Acesta mai precizaează că celelalte partide parlamentare blochează inițiativele guvernului într-un moment critic:
„Ar trebui să le ceară scuze românilor, că în loc să gândească soluții ei vin și dau jos guvernul. Am avut grijă ca mâine să avem OUG ca să rezolvăm problema cu prețurile la energie pentru români. Până marți nu cred că avem o soluție pentru companiile mici și mijlocii. Responsabilitatea va cădea pe umerii celor de la USR-AUR-PSD, noua alianță toxică pentru distrugerea României”, a mai precizat prim-ministrul.