Florin Cîțu: Sunt dezamăgit că în rândul medicilor există un procent atât de mare de persoane nevaccinate. Puterea exemplului este foarte importantă în această perioadă

Publicat: 09 10. 2021, 14:51
Actualizat: 09 10. 2021, 15:03
Foto: Florin Cîțu / Facebook

Premierul interimar Florin Cîţu susține că este „dezamăgit” de numărul cadrelor medicale care s-au vaccinat anti-COVID, adăugând  că puterea exemplului este foarte importantă.

„Sunt dezamăgit de faptul că în rândul medicilor există un procent atât de mare de persoane nevaccinate şi ar trebui să vedem ce facem cu aceasta. Este foarte important, pentru că de aici, puterea exemplului în această perioadă este foarte importantă”, a declarat premierul interimar Florin Cîţu sâmbătă după-amiază, la videoconferinţa cu prefecţii, reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi cu şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Acesta consideră că este foarte important ca România să poată ajunge la un număr de 2000 de paturi de terapie intensivă pentru pacienţii COVID.

„Fac un apel la tot personalul medical. Ştiu că reprezintă un disconfort şi e o problemă să fiţi detaşaţi în această perioadă, să lucraţi în alte zone. Înţeleg că este un sacrificiu, dar nu o faceţi nici pentru mine, nici pentru ministrul Cseke, nici pentru domnul Arafat. Asta este situaţia în acest moment şi avem nevoie de toată lumea să se mobilizeze, trecem printr-o situaţie dificilă şi este clar că trebuie să înţelegem cu toţii acest moment şi toţi trebuie să facem un sacrificiu. Vă înţeleg şi apreciez toate eforturile pe care le faceţi în această perioadă”, a mai declarat Cîţu.