Prim-ministrul Florin Cîțu a reiterat, duminică, că România va ajunge în curând la o capacitate de vaccinare anti-COVID-19 de 100.000 de persoane vaccinate pe zi. „Doar prin vaccinare putem să mergem mai departe și putem să lăsăm pandemia în urmă”, a subliniat premierul, care i-a încurajat pe toți românii să se vaccineze.
„Așa cum am zis, acest val va dura poate două-trei luni de zile și trebuie să ne concentrăm să folosim toate resursele pentru perioada următoare ca să trecem peste acest val, în timp ce ne ocupăm de campania de vaccinare.Este important, astăzi, să vorbim despre spitale și despre ce se întâmplă în spitale, pentru că avem, e adevărat, un milion de persoane care au trecut prin această boală, dar avem și peste 25.000 de persoane care au decedat, deci este foarte, foarte important să avem toate resursele puse la dispoziție și să accelerăm campania de vaccinare. În ceea ce privește campania de vaccinare, săptămâna viitoare, se mai deschid 171 de centre noi pentru vaccinare. Așa cum am spus, după 15, vom avea capacitatea să vaccinăm 100.000 de persoane pe zi”, a afirmat premierul, duminică, după ce a participat la ședința CNCCI.
Florin Cîțu a declarat că vaccinarea, „pe lângă faptul că este singura soluție de a deschide economia”, este importantă și pentru sănătate.
„Este foarte important pentru toată lumea să înțeleagă că este singura soluție de a depăși pandemia. Pe lângă faptul că este singura soluție de a deschide economia, este important și din punct de vedere al sănătății. Doar prin vaccinare putem să mergem mai departe și putem să lăsăm pandemia în urmă. De aceea, am făcut tot ce este posibil, toate resursele necesare, pentru a avea dozele de vaccin. Deci avem dozele necesare să ne vaccinăm 5 milioane la sfârșitul lunii mai, la începutul lunii iunie, 10 milioane la sfârșitul lunii iulie, la începutul lunii august. Dozele sunt, vin în România, trebuie doar să ne vaccinăm. Îi încurajez pe toți românii să se înregistreze în portalul RoVaccinare și să se vaccineze”, a adăugat Florin Cîțu, care în aceeași serie de declarații a vorbit și despre situația din secțiile ATI.