FMI a revizuit în scădere uşoară prognoza de creştere economică a României în acest an, la 1,5-2%

Publicat: 05 02. 2012, 14:48
Foto: sfin.ro

Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere uşoară prognoza de creştere economică a României pentru acest an, de la 1,8-2,3% la 1,5-2%, dar nu exclude în continuare posibilitatea ca PIB să urce cu mai mult de 2%, informează Mediafax.

Deşi FMI a redus estimarea de creştere economică pentru principalii parteneri comerciali ai României, indicând recesiune pentru zona euro, autorităţile au insistat că prognoza pentru acest an s-a bazat în mare măsură pe investiţii şi mai puţin pe un nou avânt al exporturilor.

Executivul anticipează că în primul trimestru al acestui an va fi înregistrată o creştere economică mai mare decât în trimestrul al patrulea din 2011, mizând atât pe faptul că Finanţele au plătit sume considerabile din arierate în ultima parte a anului trecut, cât şi pe comenzile de export aflate în urcare în perioada precedentă.

Potrivit surselor citate de Mediafax, FMI-CE-Banca Mondială a ajuns la înţelegere cu autorităţile pe toate subiectele în discuţie, cu recomandări de modificare a unor acte normative, astfel că şeful misiunii, Jeffrey Franks, va anunţa duminică încheierea cu succes a celei de-a patra revizuiri a acordului semnat în primăvara anului trecut şi recomandarea pentru eliberea unei noi tranşe de către boardul FMI.

În luna ianuarie, FMI a redus prognoza economică la nivel global şi anticipează că economia UE se va contracta în acest an cu 0,1%, trasă în jos de o scădere de 0,5% în zona euro.