FMI: Agravarea crizei din zona euro ar putea reduce PIB cu 5% în România; leul ar scădea cu 15-20%

Publicat: 24 10. 2012, 13:08
Foto: evz.ro

Oficialii FMI avertizează că intensificarea puternică a crizei din zona euro, cu probabilitate medie de materializare, ar avea un impact major asupra României, fiind posibilă o scădere economică de 5% şi o depreciere a leului cu 15-20%.

Experții Fondului văd cinci riscuri importante pentru România: agravarea crizei din zona euro şi accelerarea dezintermedierii de către grupurile bancare străine, ambele cu probabilitate medie de materializare, dar cu impact ridicat; o reacţie negativă a populaţiei şi politicienilor faţă de reforme şi accesarea de fonduri UE sub aşteptări, care au şanse ridicate de realizare; blocarea accesului la pieţele financiare, cu şanse mici şi efect mediu.

„România are legături comerciale şi financiare puternice cu membrii zonei euro. Exporturile către Germania, Italia şi Franţa formează circa 40% din exporturile totale, iar sistemul bancar este în mare parte controlat de bănci din zona euro. Împrumuturile denominate în valută formează aproximativ 60% din creditele către sectorul privat”, notează FMI într-un raport citat de Mediafax.

Având în vedere experineța din anii anteriori, economiștii întrevăd o posibilă o scădere economică de 5%, în timp ce o depreciere de 15-20% a cursului de schimb ar afecta puternic portofoliile băncilor. În cazul agravării puternice a crizei euro, România ar putea avea nevoie de lichiditate de urgenţă şi ar putea fi necesară accesarea programului cu FMI.

De asemenea, experiții Fondului au revizuit estimarea pentru creşterea potenţială a PIB de la 2% la 1,4% pentru acest an şi de la 2,9% la 1,8% pentru anul următor.