Fost șef ANAF: PSD se pregătește să limiteze dreptul românilor de a solicita restituirea taxei auto
PSD pregătește un proiect de memorandum prin care să fie limitat dreptul de a solicita restituirea taxei auto, susține fostul șef ANAF, Gelu Diaconu.
”In laboratoarele PSD se pregateste blocarea restituirii taxei auto!
Pablito, iar te-am prins! Te asigur ca nu veti putea sa desfiintati din pix drepturile fundamentale si nici sa bagati mana direct in buzunarul oamenilor! Daca nu opriti mizeria asta, pana si amaratii pe care vreti sa-i aduceti la miting o sa poarte insigne cu #rezist!
Din pacate, va aduc din nou vesti proaste: PSD se pregateste sa bage in sedinta de guvern un proiect de memorandum prin care vrea sa legifereze nici mai mult, nici mai putin decat decaderea din dreptul de a solicita restituirea taxei auto pentru toti romanii care nu depun cerere pana la o anumita data!”, a scris Diaconu, pe Facebook.
Fostul șef ANAF susține că a și intrat în posesia proiectului, care trebuia să fie adoptat în septembrie și care prevedea că românii nu-și vor mai primi banii dacă cererile de restituire vor fi depuse după data de 31 octombrie 2017.
”Ticalosia e pregatita deja! Procesul de restituire a acestor sume catre toti contribuabilii ar fi trebuit inceput din luna septembrie a acestui an, insa a fost amanat din cauza neemiterii intentionate a normelor de aplicare a legii. Daca sumele ar fi fost restituite, deficitul bugetar ar fi sarit in aer iar ministrul Misa nu ar fi putut sa se mai laude cu simulacrul de rectificari bugetare pozitive”, a explicat Gelu Diaconu.
Acesta a mai punctat că până acum sunt aproape 200.000 de cereri de restituire și hotărâri judecătorești la nivel național neachitate, cu flagranta încălcare a legii, iar numărul păgubiților este mult mai mare.
”Si, pentru ca nu au sursa de restituire a banilor incasati ilegal de la cetatenii romani, probabil vor mai inventa anul viitor o taxa!!!
In loc sa se ocupe de adevaratele probleme ale guvernarii asa cum este si aceasta, ei va prostesc cu propaganda si cu mitinguri impotriva dusmanilor inchipuiti (dupa “modelul” turcesco-unguresc), adica Soros, statul paralel, Departamentul de Stat al SUA, etc.
P.S. Daca iar imi cere Dragnea dovada, o sa ii trimit domnului Tudose, la fel ca data trecuta, documentul cu datele exacte pe care ei il tin ascuns. Sa inceapa iar sa caute tradatorii in sedintele de partid comunistoide, cu care ne-au obisnuit”, a mai scris Gelu Diaconu, pe Facebook.
În finalul postării, el a făcut referire la un e-mail prin care ”de la cel mai înalt nivel al PSD/Guvern” s-a cerut conducerii ANAF declanșarea unor controale la patru mari firme de audit, deloc întâmplător aceleași ale căror analiști au criticat mai multe măsuri ale Guvernului PSD-ALDE. După ce Diaconu a făcut această dezvăluire, Liviu Dragnea a susținut că nu comentează ”toate prostiile de pe Facebook” și i-a cerut dovezi acestuia. Fostul șef ANAF s-a conformat și a publicat pe Facebook e-mailul cu pricina.