Franța majorează taxele pentru tutun și bere, pentru susținerea caselor de sănătate
Franța majorează taxele pe tutun și bere, pentru a susține casele de asigurări de sănătate, aflate în puternic deficit, în contextul eforturilor de a controla derapajul conturilor publice, potrivit AFP.
Alături de alte măsuri economice introduse la prețurile medicamentelor subvenționate și majorări de cotizații pentru pensionarii bogați, guvernul francez a anunțat majorarea taxelor pe tutun și bere.
Deficitul caselor de asigurări de sănătate și de pensie pentru salariații din sectorul privat va fi de 13,3 miliarde de euro în 2012, conform estimărilor, iar Executivul dorește să îl aducă la 11,4 miliarde în 2013.
Creșterea fiscalității asupra berii, echivalentul a 5 eurocenți pentru jumătate de litru, ar urma să aducă 480 de milioane de euro pentru Securitatea Națională, consideră guvernul francez. Tutunul ar trebui să aducă la bugetul Securității Naționale suma de 125 de milioane de euro în 2013.
Franța se află pe penultimul loc în ceea ce privește consumul de bere pe cap de locuitor, media fiind de 30 de litri de bere pe an.