Gabriel Oprea, la CN al PSD: Indiferent de speculații, UNPR susține actuala majoritate. Nu facem jocuri de culise și înțelegeri pe sub masă
Oprea:
Președintele UNPR Gabriel Oprea a transmis social democraților un mesaj cu ocazia ședinței Consiliului Național al PSD. Vicepremierul a declarat că, indiferent de speculații, UNPR va rămâne fidel principiului stabilității.
„Vreau să vă mulțumesc pentru corectitudinea parteneriatului politic pe care îl avem. PSD și UNPR sunt aliați în cea mai serioasă și stabilă construcție politică. Ne unesc aceleași valori și principiile moderne a politicii pe care o reprezentăm.
Sunt aici pentru a vă asigura că UNPR rămâne același partner devotat alianței din care face parte. De fiecare dată ne-am respectat cuvântul dat. De fiecare dată ne-am demonstrat seriozitatea și onestitatea fiindcă am pus intotdeauna umărul la stabilitatea economică și oplitică a acestei țări. Vom face acest lucru în continuare. Susținem actuala majoritate parlamentară și executivul condus de Victor Ponta”, a afirmat președintele UNPR.
Acesta a asigurat că partidul pe care îl conduce va rămâne alături de coaliția de guvernare, însă a anunțat că orice proiect cu privire la securitatea națională inițiat de Klaus Iohannis va fi sprijinit de UNPR.
„Indiferent de speculații, UNPR rămâne fidel principiului stabilității. Suntem în acest guvern pentru a guverna. Nu facem jocuri de culise, înțelegeri pe sub masă și cel mai important nu ne lăsăm partenerii la greu.
Acesta este modul în care noi, UNPR, înțelegem să facem politică și acesta e blazonul la care ținem și pe care îl vom onora de fiecare dată.
UNPR ramane fidel interesului național, susține orice demers în acest sens, indiferent de inițiatorul acestuia. Așa cum îl susținem pe Victor Ponta la guvernare, la fel îl susținem pe Klaus Iohannis în proiectele majore de securitate naționalp pe care și le asumă în acord cu prevederile Constituției”, a declarat Oprea.