Gabriel Oprea solicită senatorilor să voteze cererea de urmărire penală

Publicat: 27 01. 2016, 13:48
Foto: informatiazilei.ro

Gabriel Oprea a cerut senatorilor să voteze pentru ridicarea imunității sale și în favoarea solicitărilor DNA, informează B1 TV.

Solicitarea a fost înaintată într-o scrisoare adresată președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și Comisiei Juridice.

Oprea a precizat în scrisoare că nu dorește să beneficieze de imunitate, socotind că se va stabili nevionovăția sa. El mai menționează că este nevinovat și că nu a solicitat nimic de la MAI și nu a beneficiat de absolut nimic în plus de la MAI față de ceilalți miniștri.

”Vă aduc la cunoştinţă faptul că nu doresc să beneficiez de această imunitate de procedură, socotind că se va stabili adevărul, adică nevinovăţia mea. Mă consider nevinovat de faptele care mi se impută, nu am solicitat nimic Ministerului Afacerilor Interne, nu am beneficiat de la Ministerul Afacerilor Interne de nimic în plus faţă de ceilalţi miniştri de resort. Există un plan de

măsuri care funcţionează în baza unor instrucţiuni, adoptat înainte de anul 2000, care prevede asigurarea protecţiei şi a însoţirii permanente a ministrului de interne, ministrului de stat, viceprim-ministrului. În consecinţă, solicit colegilor mei senatori să voteze cererea de urmărire penală, pentru a nu se prelungi perioada necesară stabilirii adevărului”, a scris liderul UNPR în scrisoare.

Miercuri, Biroul Permanent al Senatului a trimis spre analiză Comisiei Juridice solicitarea DNA privind încuviințarea începerii urmăririi penale față de Gabriel Oprea. (Detalii AICI)

Procurorii DNA solicită efectuarea urmăririi penale față de Gabriel Oprea pentru „folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliției rutiere”, dar și pentru „încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliției rutiere”. (Detalii AICI)