Gabriel Oprea (UMPMV), de Ziua Drapelului Național: Pentru aceste trei culori, militarii români au murit pe câmpul de luptă. Noi trebuie să-i onorăm și să-i cinstim neobosit

Gabriel Oprea (UMPMV), de Ziua Drapelului Național: Pentru aceste trei culori, militarii români au murit pe câmpul de luptă. Noi trebuie să-i onorăm și să-i cinstim neobosit
Foto: umpmv.eu

De Ziua Drapelului Național, gl. (r) Gabriel Oprea, președintele Uniunii Militarilor și Polițiștilor ”Mihai Viteazul”, a atras atenția că instituțiile statului trebuie să acorde mai multă atenție valorilor naționale, iar acestea trebuie să ocupe un loc aparte și în inima fiecărui român.

„Pentru aceste trei culori, militarii români au murit, pe câmpul de luptă, în teatrele de operații, au luptat pentru democrație și libertate, iar noi cei de-acasă trebuie să-i onorăm și sã-i cinstim neobosit”, a susținut acesta.

Gabriel Oprea: Valorile naționale trebuie să ocupe un loc aparte în inima fiecărui român

„Fiecare dintre noi este parte a istoriei și suntem datori cu toții să cinstim simbolurile identității noastre naționale. Iar dragostea pentru simbolurile naționale se naște din fragedă copilărie. Drapelul României este, pentru mine, una dintre cele mai importante amintiri. Copil fiind mergeam alături de tatăl meu, militar de carieră, la ceremoniile militare unde drapelul național era ridicat pe catarg pe ritmul imnului național”, a transmis Gabriel Oprea.

Acesta a insistat că respectul și dragostea față de valorile naționale trebuie insuflate în fiecare familie de români, așa cum s-a întâmplat în cazul său.

De asemenea, valorile naționale trebuie să ocupe un loc aparte în inima fiecărui român, mai ales în aceste perioade pline de provocări.

Gabriel Oprea: Trebuie să reflectăm la simbolistica drapelului național

Oprea a mai spus că a urmat o carieră militară și mereu când vede tricolorul își amintește de istoria și tradițiile României, de înaintașii, familia și prietenii săi. Practic, tot ce ne aduce împreună și ne face să fim o națiune.

El a susținut apoi că instituțiile statului trebuie să acorde mai multă atenție valorilor naționale: „Familia din care provin și cariera militară urmată, m-au ajutat să privesc întotdeauna lucrurile prin prisma interesului național. Institutiile statului român trebuie să se aplece mai mult asupra valorilor naționale, pentru a nu uita cine suntem şi încotro vrem să ne îndreptăm.

„Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să reflectăm la simbolistica drapelului național, la istoria acestei încercate țări și mai ales la contribuția pe care fiecare dintre noi o poate avea la construirea viitorului ei. La mulți ani, tricolor! La mulți ani, România!”, a mai transmis gl. (r) Gabriel Oprea.

Urmăriți B1TV.ro și pe