George Costin, secretarul de stat pentru problemele revoluţionarilor, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile

Publicat: 28 02. 2012, 16:10

Fostul secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor George Costin şi cei doi membri ai Asociaţiei „Decembrie 1989 Metrou România”, Mihai Bolocan şi Serafim Cotenescu, au fost arestaţi preventiv, marţi, pentru 29 de zile, de magistraţii Tribunalului Argeș, informează Mediafax.

Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, George Costin, care la momentul producerii faptelor era preşedinte al Asociaţiei „Decembrie 1989 Metrou România”, iar ulterior a fost secretar de stat la Secretariatul de stat pentru problemele revoluţionarilor din decembrie 1989, este cercetat pentru infracţiunile de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine de bani sau de foloase necuvenite, în formă continuată, spălare a banilor, în formă continuată şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Conform DNA, în calitate de preşedinte al Asociaţiei „Decembrie 1989 Metrou România” George Costin, împreună cu mai multe persoane, între care Bolocan şi Cotenescu, au constituit şi condus, în perioada 2009 – 2011, un grup infracţional organizat care viza obţinerea de beneficii financiare.

În calitate de preşedinte al Asociaţiei „Decembrie 1989 Metrou România”, George Costin şi-a exercitat influenţa şi autoritatea asupra persoanelor îndreptăţite să preschimbe certificatele de revoluţionar, pentru a obţine pentru sine ori pentru altul sume de bani şi foloase necuvenite, menţionează procurorii DNA.

George Costin a fost reţinut, luni, de procurori, după ce a fost audiat timp de câteva ore la sediul DNA din Piteşti, urmând să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă.

Ulterior, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a decis ca George Costin să fie eliberat din postul de secretar de stat pentru problemele revoluţionarilor.