George Simion (AUR) și Dacian Cioloș (USR), schimb acid de replici pe Facebook: „Cine crezi că te votează?” (FOTO)
George Simion (AUR) și Dacian Cioloș (USR) sunt protagoniștii unor schimburi de replici care au atras mii de reacții din partea internauților, în doar câteva minute.
Totul a început de la postarea președintelui USR, prin care a oferit prima declarație, după ce a fost propus premier de către președintele Klaus Iohannis.
George Simion, copreședintele AUR, a replicat la postarea lui Cioloș:
- Dar cine crezi că te votează?
Răspunsul lui Cioloș a venit după doar câteva minute:
- Toți cei care nu sunt iresponsabili.
Postarea lui Dacian Cioloș, care l-a provocat pe George Simion
În opinia lui Mihai Tudose, de la PSD, propunerea lui Dacian Cioloș este mai degrabă o diversiune, o variantă de sacrificiu a președintelui Klaus Iohannis. Potrivit fostului premier, Cioloș nu are vreo șansă, de a trece de votul Parlamentului.