George Simion îi răspunde lui Peter Magyar. Șeful AUR, ironii pentru noul lider de la Budapesta

Publicat: 14 04. 2026, 10:49
George Simion, liderul AUR. Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Șeful AUR, George Simion, i-a răspuns lui liderului partidului maghiar TISZA, Peter Magyar, care a câștigat alegerile parlamentare de duminică din Ungaria cu o majoritate covârșitoare și care l-a atacat pe politicianul din România.

Ce îi transmite Simion lui Peter Magyar

„Felicitări, Peter Magyar. Mă bucur că ați avut alegeri FairPlay — ne lipsește așa ceva în România. Ca să fie clar: n-am dansat niciodată pe mormintele poporului vostru, nu am mișcările lui Zsolt.

Amândoi suntem maratoniști, așa că un sfat prietenesc: Păstrează un ochi deschis când iei banii țării de la Ursula!”, a scris George Simion.

Acuzații pentru Simion

Magyar l-a criticat dur pe Viktor Orban, acuzându-l că ar fi acționat împotriva intereselor maghiarilor din România. Potrivit acestuia, sprijinul acordat liderului AUR, George Simion, ar fi fost o decizie greșită.

„George Simion dansa pe mormintele eroilor de război, ale strămoșilor noștri, pe o asemenea persoană în niciun caz un premier din Ungaria nu-l poate susține, dar Viktor Orban a făcut asta.

El nu doar că l-a susținut pe Simion la prezidențiale, dar au distribuit mii de fluturașii, împreună, în Transilvania, în legătură cu acest candidat care dansa pe mormintele eroilor maghiari.

Acest lucru a fost o trădare în Ungaria și în Transilvania. Mulți unguri din Transilvania au votat pentru FIDESZ pentru că au fost induși în eroare de propagandă. Eu îi voi susține pe maghiarii din România în orice fel posibil.”, a declarat Peter Magyar în prima sa conferință de presă după câștigarea alegerilor.