Gigi Nețoiu rămâne deputat, deși este la închisoare de un an. Camera nu poate lua act de încetarea mandatului
Situație inedită la Camera Deputaților. Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri se afla, printre altele, constatarea încetării mandatului de deputat al lui Gigi Nețoiu, aflat în închisoare de un an. Surpriză însă: deputații juriști nu au putut să întocmească raportul încetării mandatului de deputat al lui Nețoiu pe motiv că legea prevede faptul că acesta încetează de la data interzicerii drepturilor electorale, iar comunicarea de la Înalta Curte a cuprins doar data de la care a rămas definitivă hotărârea de condamnare, fără a preciza de ce.
„Articolul 70, alineat 2 din Constituţie prevede că această calitate de parlamentar încetează la data interzicerii drepturilor electorale. Prin adresa pe care am primit-o de la Tribunal nu se spune decât data la care a rămas definitivă hotărârea de condamnare a inculpatului Gigi Neţoiu, dar nu se spune şi pentru ce. (…) Prin modificarea Codului Penal s-au disjuns acestea două, adică te poate condamna, dar nu-ţi poate interzice drepturile electorale”, a spus Ciprian Nica, vicepreședinte al Comisiei Juridice.
Drept urmare, deputații juriști au trimis acest punct de vedere către Biroul Permanent al Camerei, rugând să ceară precizări de la ÎCCJ.
Totuși, responsabilitatea nu este a Biroului Permanent, le-a replicat președintele Camerei, Valeriu Zgonea, potrivit Mediafax.
”De ce suntem în această situaţie să nu avem comunicarea de la ICCJ? Este absolut inexplicabil, suntem toţi puşi în situaţie jenantă”, a spus Canacheu, adăugând: „Cum adică, nu putem cere un document? Adică de atunci nu am fost în stare să rezolvăm această situaţie? Biroul Permanent avea toate competenţele”.
Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a replicat: „Dumneavoastră spuneţi că Biroul Permanent nu şi-a îndeplinit o atribuţie pe care nu o avea. Am înţeles, m-am liniştit”.
„Biroul Permanent a solicitat. Este absolut deranjat pentru noi, dar asta este. ICCJ a trimis documentul, dar, în baza legii, trebuia să avem şi dosarul. Faceţi o chestiune complicată dintr-o chestiune simplă”, a adăugat Zgonea.
Secretarul Camerei Marcel Ciolacu a precizat, în 4 martie, că deputatul Gigi Neţoiu nu ia niciun drept bănesc de la Camera Deputaţilor, din momentul condamnării sale definitive cu închisoare.
Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Gigi Neţoiu, în martie 2014, la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.