Gravitatea cazului de pedofilie nu-l mișcă pe Dragnea. Asaltul PSD asupra Legilor Justiției continuă
Dacă ar fi fost deja aplicate modificările PSD la Codurile Penale, pedofilul din Capitală nu ar fi fost prins. În acest caz, care a îngrozit România în ultimele zile, agresorul a fost identificat cu ajutorul camerelor de supraveghere. Deputatul PSD Cătălin Rădulescu și alți colegi de-ai săi propun, însă, modificarea art. 97 şi art.139, care va face imposibilă folosirea în procesul penal a înregistrărilor camerelor de supraveghere amplasate în zona comiterii faptelor grave, precum violurile sau crimele.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a susținut, totuși, că PSD și ALDE vor merge mai departe cu modificarea Legilor Justiției și a Codurilor Penale deoarece trebuie transpuse în legislația națională mai multe directive europene și decizii ale CEDO.
Mai mult, el a anunțat că Supercomisia condusă de Florin ”Altă Întrebare” Iordache își va relua curând activitatea.
”Noi vorbim de directive europene, decizii ale CEDO. Există și o comisie specială care își va relua activitatea și va fi iar foarte transparentă, iar dezbaterea va fi foarte zgomotoasă, sunt convins”, a punctat Dragnea.
Întrebat de ce această comisie a îngrășat porcul înainte de Crăciun, în sensul în care a discutat pe repede-înainte modificările la aceste legi, Dragnea a răspuns: ”Eu nu cred că pot fi comparate Legile Justiției cu un porc”.
Întrebat dacă Ministrul de Interne, Carmen Dan, ar trebui să demisioneze după cazul polițistului-pedofil, șeful PSD a răspuns: ”asta e o întâmplare foarte gravă, care a cutremurat foarte mulți oameni. Cred că Ministrul de Interne trebuie să facă o analiză serioasă, să vadă cum polițistul a trecut testele, inclusiv cele psihologice, și cum a stat atâta timp în aceste structuri de poliție, să vedem cine trebuia să verifice periodic aceste lucruri. Ministrul trebuie să facă o analiză a conducerii Poliției Române. Poate trebuia mai demult să facă o analiză. Nu stabilesc eu cine e de vină”.