Premierul Ilie Bolojan crede că săptămâna viitoare va fi desemnat viitorul ministru al Educației. Premierul a refuzat să dea publicității numele acestuia.
În conferinţa de presă de la Palatul Victoria, şeful Executivului a fost întrebat cât va mai rămâne, ca interimar, la conducerea Ministerului Educației. Premierul Ilie Bolojan a declarat că, săptămâna viitoare este posibil să fie desemnat viirorul titular. El a mai spus că îngrijorările sindicatelor cu privire la alte reduceri bugetare nu sunt justificate.
„La capitolul zvonistică avem, din păcate, prea multă, inclusiv legat de posibilele nominalizări la Educaţie sau aspecte care ţin de astfel de reduceri, care nu au nicio bază reală. Sper că până săptămâna viitoare închidem aspectele care ţin de Educaţie. (…) Am spus că săptămâna viitoare e foarte probabil să avem un nou ministru”, a declarat Ilie Bolojan.
Potrivit spuselor sale, cât a asigurat interimatul la Ministerul Educației, a delegat atribuțiile unor secretari de stat. Bolojan a precizat că a participat la adoptarea deciziilor importante care vizează sistemul. El a spus că unul dintre obietivele sale a fost deblocarea absorbției de fonduri europene pentru sistemul de învățământ.
„Am avut ca obiectiv principal, pe de o parte, să deblocăm absorbţia de fonduri europene pe componenta de Educaţie, avem întârzieri destul de mari şi avem câteva mii de obiective în şcolile din România care trebuie finalizate şi, prin măsurile care au fost adoptate, de reorganizare a efortului de personal, prin reaşezări în interior şi prin sprijinul Ministerului Proiectelor Europene. Ținta este să reducem perioadele de plăţi, de la 70 de zile, 80 de zile cât au ajuns astăzi, la 15 – 20 de zile, în aşa fel încât să asigurăm, de exemplu, fluxurile de plăţi”, a adăugat premierul.
Șeful guvernului a dat asigurări că în învățământul preuniversitar nu vor mai fi reducerei bugetare. În schimb, a spus premierul Ilie Bolojan, vor fi adoptate măsuri pentru eficientizarea sistemului de învățământ superior. El a menţionat că discuţiile cu reprezentanţii universităţilor s-au calat pe două componente: constrângeri bugetare şi transparenţă şi îmbunătăţire a calităţii sistemului de învăţământ.
„Unde cred că putem lucra anul acesta destul de mult este pe partea de transparenţă, pe partea de îmbunătăţire a calităţii sistemului de învăţământ, pe adaptare a lui la realitatea economică. Sunt lucruri pe care trebuie să le facem în anii următori, crescând an de an, nu scăzând bugetele pe educaţie”, a spus premierul.
Șeful guvernului a spus că își propune transparentizarea procesului de educație, astfel încât viitorii studenți să ia decizia corectă în ce privește universitatea la care se vor înscrie.
„De exemplu, cred că pentru toţi tinerii din România, pentru toţi cei care vor să meargă la facultate, pentru a lua o decizie cât mai corectă, ar fi bine să avem nişte date publice transparente legate de câţi absolvenţi, de exemplu, ai facultăţilor de Medicină în România iau Rezidenţiatul, în procente pe facultăţi, pe universităţi. În momentul în care constaţi că, de-a lungul mai multor ani, o universitate are o cotă mare de absolvenţi care iau examenul de Rezidenţiat, un examen altfel dificil şi unitar în toată România, înseamnă că s-ar putea să te duci să te înscrii la această universitate şi nu la una care are un procent foarte mic, care ţine de calitatea pregătirii”, a explicat prim-ministrul.