Guvernul nu i-a convins pe profesori. Sindicaliștii continuă protestele

Publicat: 08 06. 2023, 09:53
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sindicaliștii din Educație se află în grevă de aproape trei săptămâni și anunță că nu vor renunța la proteste, iar vineri vor organiza un marș de protest în Capitală.

„Nu renunţăm la proteste! Peste 20.000 de oameni sunt aşteptaţi mâine, 9 iunie 2023, începând cu ora 11.00, în Piaţa Victoriei! Împreună vom pleca spre Palatul Cotroceni!”, se arată pe pagina de Facebook a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, transmite Observator news.

Guvernul urmează să adopte Memorandumul

Anunțul vine după ce Guvernul a anunțat că va adopta în ședința de joi Memorandumul pentru Adoptarea unor principii generale pentru a îmbunătăți statutul personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ și valorizarea carierei didactice.
„Memorandumul va fi adoptat în ședința Executivului de joi, 8 iunie 2023, și va fi publicat în Monitorul Oficial al României, pentru a consolida garanțiile guvernamentale privind prioritizarea Educației în viitoarea grilă de salarizare și utilizarea ca sistem de referință a salariului mediu brut pe economie pentru salariul debutantului/asistentului universitar. Garanțiile guvernamentale incluse în Memorandum sunt asumate și la nivelul Coaliției de guvernare, ai căror lideri și le-au însușit în cadrul unui Angajament politic”, a anunțat Guvernul.

Ce prevede Memorandumul

În memorandum se precizează prioritizarea dialogului între Ministerul Muncii și reprezentanții sindicatelor din învățământ privind grila de salarizare, care va fi cuprinsă în Legea salarizării. Altă prevedere este legată de salariul profesorului debutant care va fi la nivelul salariului mediu brut pe economie.
Altă măsură este ca în perioada concediului de odihnă sau a zilelelor de concediu plătit, personalul din învățământ să primească o indemnizație de concediu calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază și a sporurilor de care beneficiază.