Hackerii pro-ruși au revendicat atacul cibernetic din România. Ce mesaj au transmis despre George Simion: „Se poziționează ca un posibil aliat al lui Vladimir Putin”
Hackerii pro-ruși NoName057 au revendicat atacul cibernetic din România.
Aceștia au scris un mesaj, duminică, pe Telegram prin care au transmis că revendică atacul în favoarea candidatului AUR, George Simion, despre care aceștia spun că este „un posibil aliat al lui Vladimir Putin”, informează Antena 3 CNN.
„În România au început alegerile prezidențiale, unde liderul partidului naționalist AUR, George Simion, se poziționează ca un posibil aliat al lui Vladimir Putin și este considerat favorit. Nu stăm departe de acest eveniment și ne trimitem atacurile DDOS în România”, au scris hackerii pe Telegram.
Atac cibernetic, în România, în ziua alegerilor
Amintim că un atac cibernetic a avut loc duminică dimineață, din partea unei grupări pro-ruse împotriva unor site-uri care aparțin unor instituții și a unor candidați din România. Acest atac a fost detectat de jurnaliști din străinătate, potrivit Hotnews.
Gruparea hackerilor se numește NoName057 și ar fi vorba de o rețea pro-rusă specializată în atacuri de tip DDOS.
Ce site-uri au fost atacate de hackerii pro-ruși
Se pare că, hackerii conduc un atac DDOS asupra următoarelor site-uri din România:â
- www.senat.ro
- aoep-iam.rvo.nl
- www.banumuscel.ro
- www.vdlbuscoach.com
- www.mai.gov.ro
- gov.ro
- nicusordan.ro
- www.just.ro
- www.ccr.ro
- www.mae.ro
- crinantonescu.ro
- silviupredoiu.ro