Haosul de la alegeri, un dezastru planificat? „Doctorul” Adrian Vochin: „Oamenii se simt păcăliți, simt că le-a fost furat votul” / Silviu Faiăr: „Dacă n-avem un sistem de vot corect, atunci ce avem?” (VIDEO)
Adrian Vochin, cunoscut în mediul online ca „Doctorul”, a început o nouă emisiune pe B1 TV! În prima ediție, el și Silviu Faiăr, cel mai popular streamer român de pe Twitch, au comentat haosul alegerilor din 9 iunie.
Ambii au atras atenția că orice suspiciune de eroare/fraudă în procesul electoral e absolut obligatoriu să fie lămurită, deoarece astfel de suspiciuni afectează încrederea oamenilor în alegeri, ca parte esențială a democrației.
Vochin și Faiăr au subliniat că oamenii simt acum că au fost păcăliți și că votul lor nu a fost luat în considerare, lucrul extrem de grav pentru democrația noastră.
Discuția a avut loc în contextul acuzațiilor de fraudă formulate în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, dar și alte localități din țară.
Dacă n-avem alegeri corecte, atunci ce avem?
„Am văzut din datele oficiale AEP că au lipsit foarte multe buletine de vot, mai ales în București. Cred că ultimul număr pe care-l arătase Europa Liberă (a fost de 10.000).
Din punctul meu de vedere, cred că e apolitică problema. Ar trebui să avem alegeri libere, corecte, în care toate buletinele de vot să fie numărate și să vedem ce e acolo. Asta nu e o problemă a USR, PSD sau PNL, asta e o problemă a sistemului de vot, că dacă nu avem acest sistem de vot corect, ce mai avem?”, a spus Silviu Faiăr.
Adrian Vochin a susținut apoi că dacă ar fi fost în locul lui George Tuță (PNL), candidatul PNL-PSD care și-a revendicat victoria la Sectorul 1 în detrimentul lui Clotilde Armand (USR), ar fi propus renumărarea voturilor de la absolut toate secțiile de votare din sector, tocmai pentru a nu plana nicio suspiciune asupra procesului electoral în urma căruia a devenit primar și a nu putea nimeni să-i conteste legitimitatea. „Probabil la renumărare tot dl Tuță ieșea câștigător”.
În schimb, Faiăr a atras atenția că la conducerea instituțiilor responsabile de buna organizare a procesului electoral sunt tot oameni puși politic, așa că nu ne putem baza pe imparțialitatea lor.
În acest context, Vochin l-a invocat chiar pe Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), care de-a lungul timpului a ocupat mai multe funcții cu sprijinul PSD. De altfel, și la conducerea AEP a ajuns tot cu susținerea PSD.
Românii, pe bună dreptate, simt că au fost păcăliți
Întrebat de Adrian Vochin dacă crede că AEP și-a făcut treaba în organizarea alegerilor în Sectoarele 1 și 2, căci „dacă planează cel mai mic semn de întrebare, există riscul ca oamenii să se simtă păcăliți”, Silviu Faiăr a răspuns: „E evident că oamenii deja se simt păcăliți, organizarea alegerilor a fost un dezastru absolut. Am vorbit și sunt declarații publice ale oamenilor care au fost delegați, observatori la vot, am văzut pozele cu oamenii care au stat două zile să se pună sacii… A fost un dezastru, că alegerile locale oricum sunt cele mai grele alegeri tocmai pentru că ai multe buletine. Și mai și adaugi europarlamentarele, unde sunt proceduri diferite… A fost un dezastru intenționat că, până la urmă, ei pot să controleze tot acest dezastru”.
În opinia lui Vochin, haosul procesului electoral a avut drept cauză proasta organizare de către AEP, intenționat sau nu, și comasarea alegerilor.
„E foarte periculos să existe semne de îndoială pentru că oamenii se simt păcăliți, simt că le-a fost furat votul și atunci ies în stradă”, a mai spus Vochin, ceea ce s-a și întâmplat în ultima zile în Piața Victoriei.
În final, Silviu Faiăr a punctat că se impune renumărarea voturilor: „Repet, e complet apolitic. Putea să fie orice partid și aș fi militat pentru același lucru. Trebuie să vedem ce a însemnat votul democratic la finalul zilei!”.
Emisiunea „Doctorul” e în direct pe B1 TV, în fiecare seară, de duminică până joi, de la ora 23:00.