„Hoția la putere. Ăsta le e planul. Vor eșua dacă le rezistăm. Noi în Parlament, voi în stradă.” USR condamnă intenția PSD de a modifica regulamentul Camerei

Publicat: 09 12. 2017, 09:39

Cătălin Drulă, deputat USR ia atitudine pe pagina sa de Facebook împotriva modificării propuse de PSD la Regulamentul de funcționare a Camerei Deputaților.

„REZUMAT: Dragnea îl pune pe Iordache să schimbe o prevedere din Regulament veche de 23 de ani pentru că l-a enervat că n-a putut trece legile Justiției pe cât de repede voia.

Ieri, dl. Iordache a dat niște pseudo-explicații presei după ce am descoperit schimbarea pe care vor să o facă pe șest. La fel ca la legile Justiției este o ticăloșie maximă și aici. Profitând că domeniul e tehnic, lansează perdele de fum care pot induce dubii celor care nu sunt inițiați în tehnicalitățile Legislativului” scrie Drulă.

„În prezent, Regulamentul prevede că fiecare amendament adus unui proiect de lege în Comisia de raport (din care fac parte în jur de 15 de deputați) se supune votului în plenul Camerei (unde sunt toți deputații) pentru a da forma finală a legii. Este un proces logic – fiecare deputat trebuie să aibă dreptul să se pronunțe asupra unor texte care devin parte (sau nu) din lege”, precizează deputatul USR, argumentând că prevederea este absolut logică și normală și datează din 1994. (Se poate verifica aici:https://goo.gl/9u3i3C– art. 106 al Hot. 8/1994).

„Ce propune dl. Iordache în modificare?

1) Să nu se mai supună decât unui singur vot toate amendamentele admise la un articol.

Acesta este un abuz. Un articol de lege poate fi foarte complex, cu multe alineate, fiecare alineat poate avea un amendament specific. Este cazul, spre exemplu, al Statutului magistraților (prima lege a Justiției).Fiecare amendament admis trebuie discutat separat. Unele pot fi bune, altele niște trăsnăi sau ticăloșii. A le supune la vot în bloc e doar o metodă de a omorî dezbaterea și de a conduce Parlamentul ca pe un buldozer.

2) Amendamentele respinse să nu se supună votului decât dacă votul în bloc al amendamentelor admise a picat.

Aici e ticăloșia și mai mare.”

Drulă este revoltat și se dezlănțuie:

„Guvernare și legiferare prin decret, asta vrea PSD-ul. Dacă nu poate cu OUG 13 că iese lumea în stradă, schimbă tactica și trece la pași mărunți. Nu – miza e una singură: controlul absolut, Justiția aservită la partid ca pe vremea doamnei Stănoiu, impunitatea celor care au jecmănit țara. Sau mai pe șleau: hoția la putere. Ăsta le e planul. Vor eșua dacă le rezistăm. Noi în Parlament, voi în stradă.”