Hubert Thuma, mesaj cu săgeți către Ilie Bolojan la aniversarea PNL: „Principiile rămân. Oamenii se schimbă”

Publicat: 24 05. 2026, 17:06
Actualizat: 24 05. 2026, 17:29
Sursă Foto: Facebook - Hubert Thuma

Un mesaj cu subînțeles și accente critice a fost transmis duminică de liderul PNL Ilfov, Hubert Thuma, chiar de aniversarea partidului.

Într-o postare publicată pe Facebook, Thuma a vorbit despre valorile vechilor lideri liberali. Acesta a afirmat că ei „puneau principiile înaintea persoanei și nu confundau partidul cu propria carieră”. Liderul PNL Ilfov a adăugat și că „un loc se ocupă cât trebuie, nu cât se poate”, declarații interpretate ca un atac la adresa lui Bolojan.

Ce reproșuri transmite Hubert Thuma actualei conduceri liberale

„Astăzi se împlinesc 151 de ani de la 24 mai 1875. Ziua în care Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti, A.G. Golescu și ceilalți pașoptiști au pus bazele celui mai vechi partid politic din România.

Un secol și jumătate de când oameni care credeau că această țară poate fi mai mult decât era au pornit la drum. De atunci, prin monarhie, prin războaie, prin dictaturi, prin exil și prin libertate recâștigată, ceva a rămas neclintit: ideea că un popor liber se construiește pe sine însuși.

„Prin noi înșine.” Așa și-au definit liberalii drumul, în articolul-manifest publicat de Vintilă Brătianu în 1905 – convingerea, cum scria atunci, „că prin noi înșine putem să ne dezvoltăm pe toate căile.””, se arată în postarea acestuia.

Hubert Thuma spune că aniversarea partidului nu trebuie privită doar ca un motiv de sărbătoare.

„Privim înapoi ca să luăm cu noi ce a fost bine: curajul Brătienilor de a construi instituţii, nu doar de a câştiga alegeri. Seriozitatea unei generaţii care înţelegea că politica nu e o ocupaţie, ci o responsabilitate. Demnitatea unor lideri care nu se agăţau de funcţii, pentru că ştiau că partidul e mai mare decât orice om. Privim înapoi şi ca să recunoaştem ce nu a mers: momentele în care am confundat puterea cu scopul, când am pus oamenii înaintea principiilor, când am lăsat zgomotul zilei să acopere direcţia pe termen lung. Un partid matur nu fuge de propria istorie. O asumă şi învaţă din ea”, a transmis liderul PNL Ilfov.

Cum vede liderul PNL Ilfov rolul României într-o Europă aflată în schimbare

Liderul PNL Ilfov spune că România și Europa traversează o perioadă în care siguranța, economia și încrederea oamenilor în politicieni sunt puse la încercare. În opinia sa, țara are nevoie de lideri care construiesc, nu doar administrează crize, și de instituții care funcționează cu adevărat pentru cetățeni.

„O Europă în care securitatea nu mai e de la sine înţeleasă. O economie globală în care competiţia nu mai iartă ezitările. O societate în care oamenii au pierdut răbdarea cu politicienii care vorbesc mult şi fac puţin. România de astăzi are nevoie de aceeaşi încredere lucidă în sine pe care au avut-o cei care au făcut Marea Unire, dar aplicată provocărilor secolului XXI: o economie care creează, nu doar care taie; instituţii care funcţionează pentru cetăţean; o voce românească puternică în Europa şi în lume”, a explicat Thuma.

Acesta afirmă că principiul „Prin noi înșine” nu înseamnă izolare sau retragere, ci o Românie activă și respectată la masa deciziilor europene, capabilă să contribuie și să își apere propriile interese. Liderul PNL Ilfov spune că țara trebuie să își cunoască punctele forte, să și le valorifice și să își construiască viitorul alături de parteneri care îi împărtășesc valorile. În acest context, Thuma susține că, la 151 de ani de existență, orice partid ar trebui să își pună o întrebare esențială: „Ce înseamnă, cu adevărat, să fii lider?”.

De ce spune Thuma că PNL trebuie să își amintească, nu să se reinventeze

Liderul PNL Ilfov spune că marile figuri liberale care au construit România modernă au înțeles că principiile trebuie să fie mai importante decât interesele personale și că partidul nu poate fi confundat cu destinul unui singur om.

„Când Ion C. Brătianu, după 16 ani la conducerea PNL, a lăsat ştafeta, partidul nu s-a oprit. Când Dinu Brătianu a fost arestat de comunişti în noaptea de 5 spre 6 mai 1950 şi a murit trei luni mai târziu în celula 12 de la Sighet, ideea liberală nu a murit. PNL nu e un scaun. E o direcţie. Şi direcţia asta nu se negociază. La 151 de ani, PNL nu are nevoie să se reinventeze. Are nevoie să-şi amintească. Să reîncerce acel tip de leadership. Să fie din nou partidul care formează lideri, nu partidul care găzduieşte funcţionari. Să fie partidul care îşi alege propriul drum, pentru că asta înseamnă autonomie liberală. Asta înseamnă ‘prin noi înşine’. Principiile rămân. Oamenii se schimbă. Direcţia continuă”, a mai spus Thuma.