Emil Hurezeanu, ministrul de Externe, a declarat că România rămâne un aliat de încredere al SUA și, în același timp, cere participarea Europei, inclusiv a Bucureștiului, în negocierile de pace privind Ucraina, mai ales că noi am donat Kievului una din bateriile Patriot. Hurezeanu a avut o reacție și la discursul vicepreședintelui american JD Vance de la Conferința de Securitate de la Munchen, discurs în care acesta a criticat anularea alegerilor prezidențiale de la noi.
Emil Hurezeanu a declarat pentru caleeuropeana.ro că, în marja Conferinței de Securitate de la Munchen, a avut întâlniri cu generalul Keith Kellogg, emisar special al președintelui SUA pentru Rusia-Ucraina, și cu membri ai Congresului american, care au reconfirmat că parteneriatul strategic dintre România și SUA se menține solid, în ciuda declarațiilor critice din aceste zile.
Ministrul de Externe a mai afirmat că discursul vicepreședintelui JD Vance reflectă preocupările interne ale SUA privind procesele electorale și nu reprezintă un sprijin pentru curentele anti-occidentale din România. Hurezează a punctat că există „o sensibilitate americană la probleme legate de alegeri”, amintind că, la scrutinul câștigat de Joe Biden, „partizanii administrației Trump, în mod radical au intrat în Capitoliu la câteva zile după ce s-au anunțat rezultatele alegerilor”.
Despre anularea alegerilor de la noi, Emil Hurezeanu a precizat că serviciile de informații au oferit probele pe care le-au avut și le-au putut face publice.
Emil Hurezeanu a explicat apoi de ce România și celelalte state europene trebuie să participe la negocierile de pace pentru Ucraina.
„Nu vrem ca Ucraina să piardă. Acest război nu trebuie pierdut de Ucraina și în niciun caz nu trebuie câștigat de Rusia.
Vrem să participăm alături de aliații noștri din NATO și din Uniunea Europeană la tratativele de pace și vrem să fim parte și la reconstrucția Ucrainei, pentru că rolul nostru în acest război de ajutorare a Ucrainei a fost dintre cele mai importante (…) Nu avem doar frontiera cea mai lungă cu Ucraina, ci am sprijinit transferul a peste un milion de refugiați, transferăm în fiecare sezon al recoltelor între 50 și 60 de milioane de tone de cereale ucrainiene prin porturile noastre, antrenăm piloți de 16 ucrainieni.
Am cedat Ucrainei unul din bateriile Patriot, una din cele cele patru, 25% din zestrea noastră cea mai modernă de apărare antirachetă. Suntem una din țările care respectă pactele, tratativele. Suntem una din țările europene aflate într-o comunitate de destin cu Statele Unite încă de la Revoluția Română”, a explicat ministrul de Externe, pentru caleaeuropeana.ro.
În viziunea lui Hurezeanu, faptul că Administrația Trump a transmis că Europa va fi consultată, dar nu primită la tratativele de pace e „o operațiune de testare” a unității și coeziunii europenilor.
Emil Hurezeanu a mai afirmat că reuniunea de urgență convocată de președintele francez Emmanuel Macron ar putea avea rolul de a pregăti un summit al Consiliului European cât mai curând, iar România are toate argumentele pentru a participa la aceste discuții. Însă ministrul de Externe nu a confirmat reprezentarea României la reuniunea de luni de la Paris.