Iaşi: Doi copii au murit intoxicaţi cu fum după ce salteaua din locuinţă a luat foc de la chibrituri

Publicat: 19 11. 2013, 20:18
Foto: tribuna.ro

Doi fraţi, o fetiţă de 2 ani şi jumătate şi un băiat de 4 ani, din comuna ieşeană Răducăneni, au murit intoxicaţi cu fum, marţi după-amiază, în urma unui incendiu.

Cei doi copii au fost lăsați singuri în casă de părinți, iar la un moment dat dat unul dintre ei a aprins mai multe chibrituri, salteaua din încăpere luând foc. Aceasta a ars mocnit degajând o cantitate mare de fum.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje SMURD, medicii încercând resuscitarea micuţilor. În final, a fost declarat decesul celor doi copii, relatează Mediafax.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că cei doi fraţi erau ţinuţi într-o încăpere neîncălzită, în condiţii insalubre.

Aceleaşi surse au precizat că mama celor doi micuţi are probleme psihice.

Reprezentanţii Poliţiei ieşene susţin că ancheta va viza şi o eventuală vinovăţie a părinţilor în acest caz.