Premierul Ilie Bolojan a recunoscut că a discutat cu Nicușor Dan despre pensiile magistraților: „Solicitarea dânsului a fost să se găsească o formulă prin care să existe o perioadă de tranziție”

Publicat: 27 08. 2025, 22:23
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Ilie Bolojan a confirmat miercuri seara că președintele Nicușor Dan a solicitat liderilor coaliției de guvernare să găsească o soluție în ceea ce privește pensionarea magistraților, astfel încât să existe o perioadă de tranziție pentru cei care ies din activitate potrivit noilor reglementări propuse.

Cuprins

  • Premierul Ilie Bolojan, despre discuțiile cu Nicușor Dan
  • Ce a spus Ilie Bolojan despre reforma pensiilor speciale

Premierul Ilie Bolojan, despre discuțiile cu Nicușor Dan

“În ceea ce privește componenta de pachet 2, vă pot spune că am discutat cu domnul președinte aspectele care țin de stadiul negocierilor.

Eram într-o fază destul de avansată aseară, practic târziu am reușit să închidem aproape toate capitolele și, în această dimineață, toate detaliile au fost reglate, iar solicitarea dânsului pe componenta de magistrați, având în vedere propunerea legată de modificările la pensionarea magistraților, a fost să se găsească o formulă prin care să existe o perioadă de tranziție pentru cei care intră la pensionare după noile reglementări, adică la o vârstă standard de 65 de ani, astfel încât să nu existe o trecere bruscă. Acest lucru vom vedea în ce măsură îl putem integra, dar nu aceasta este problema de fond a acestui proiect de lege, ci celelalte aspecte care într-adevăr rezolvă problemele magistraților. (…) Președintele a vrut cumva să țină cont de doleanțele magistraților”, a spus premierul la Antena 3.

Ce a spus Ilie Bolojan despre reforma pensiilor speciale

Premierul Ilie Bolojan a mai precizat că trebuie stabilită o salarizare rezonabilă pentru magistrați, care să nu mai permită declanșarea de procese în cascadă pentru creșteri de salarii.

„În acești ani am avut peste 23.000 de procese generate de magistrați, care, bineînțeles, au fost câștigate în cea mai mare parte și care au făcut ca statul român să plătească până acum cel puțin 2 miliarde de euro doar pentru diferențe salariale. Și mai avem de plătit încă aproximativ aceeași sumă. Este, deci, anormal să existe legi de salarizare neclare care să permită astfel de abordări, iar în această toamnă este necesar să venim cu legi de salarizare simple, clare și predictibile, inclusiv în sistemul de justiție, pentru a evita aceste situații”.

Premierul a mai precizat că trebuie eliminată posibilitatea pensionării magistraților la 48 de ani:

“Al doilea lucru foarte important este corectarea unei nedreptăți, și anume posibilitatea de pensionare foarte rapidă. Niciun sistem de justiție din Europa nu permite pensionarea magistraților la 48 de ani, așa cum permite sistemul nostru, după 25 de ani de vechime”.

Ilie Bolojan a mai spus că pachetul de măsuri trebuie să stopeze posibilitatea ca pensia magistraților să fie egală cu ultimul salariu:

“Gândiți-vă că o persoană care merge pe contributivitate ajunge, la final de carieră, să aibă o pensie care reprezintă între 45% și 55% din ultimul salariu. Propunerea noastră este ca valoarea pensiei magistraților să nu depășească 70% din ultimul salariu.

Acest lucru va face ca, față de pensia medie actuală din magistratură, care este de 4.800–5.000 de euro (ca să discutăm foarte deschis), pensia să coboare la aproximativ 3.500 de euro. Oricum, această pensie nouă va rămâne una foarte bună, raportată la pensia medie din România, care este de 550–600 de euro”.