Kelemen Hunor recunoaște că foarte puține dintre măsurile adoptate de guvernul Bolojan pot fi încadrate la reforme reale. În cele mai multe situații este vorba doar despre corecții pentru echilibrarea bugetului.
În ciuda a ceea ce susține propaganda guvernamentală, foarte puține dintre măsurile adoptate de guvernul Bolojan pot fi încadrate la reformă reală. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, spune că este vorba, în principal de corecții necesare pentru echilibrarea bugetului. Politicianul maghiar consideră că discuțiile pe măsurile care vizează administrația publică și pachetul de relansare economică durează prea mult.
„Sunt discuţii, dar n-aş spune că blochează (PSD, adoptarea măsurilor – n. red.). Discuţiile de obicei sunt necesare. Dar, într-adevăr, pe anumite chestiuni a depăşit această coaliţie orice aşteptare, în jos. De cinci luni de zile să discuţi două proiecte de legi, administraţia locală şi centrală şi pachetul economic, e cam mult. Au fost foarte puţine măsuri de reformă adevărată, dacă e să vorbim de reforme. Au fost corecţii dorite, nedorite, necesare, foarte necesare pentru a echilibra bugetul”, a declarat liderul UDMR la Digi24.
În opinia sa, în acest moment social-democrații nu ar avea motive să se teamă că PNL nu va respecta acordul inițial de a preda guvernarea, în 2027. Chiar dacă ar exista o astfel de temere, este prea devreme și ar fi lipsită de rațiune o acțiune împotriva actualui guvern. Dimpotrivă, social-democrații ar trebui să-l îndemne pe Ilie Bolojan să ia măsurile nepopulare.
„Dacă vrei să joci politic pe rotativă, cu care eu nu am fost de acord de la bun început, asta ar trebui să faci cel mai repede la bugetul anului 2027, nu acum. Acum, dacă cineva încearcă şi gândeşte raţional în această lume devenită iraţională, PSD ar avea interesul să-l împingă pe Ilie Bolojan să facă cât mai mult din ce e de făcut, nu ca să frâneze. De aceea eu nu cred în această logică, pur şi simplu nu se susţine. Eu înţeleg simpatiile, antipatiile, dar logic, raţional gândind, PSD ar trebui să fie cel care spune «Hai Ilie, fă, fă, du-te»”, a precizat Kelemen.
Kelemen Hunor este convins că rotativa se va face în 2027, iar PSD va prelua guvernarea pentru că acest lucru este scris pe hârtie. Declarațiile sale vin în contextul ultimelor deicizii adoptate de social-democrați la şedinţa Consiliului Politic Naţional, de duminică. Aceștia susțin adoptarea unui pachet de relansare economică şi a pachetului de solidaritate, în regim de urgență.
Social-democrații consideră că adoptarea imediată a celor două pachete de măsuri este absolut obligatorie, nu negociabilă. Liderul PSD Sorin Grindeanu a transmis un avertisment pentru toţi cei responsabili, că limita de suportabilitate a fost deja depăşită.
Social-democraţii propun un set de măsuri cu un impact bugetar total de 3.39 de miliarde de lei. Măsurile vizează peste 5 milioane de beneficiari.