Ilie Bolojan, în urma valului de taxe: „Nu a fost practic o austeritate ceea ce s-a făcut. Au fost niște măsuri de responsabilitate” (VIDEO)

Publicat: 03 10. 2025, 14:18
Actualizat: 03 10. 2025, 15:51
Premierul Ilie Bolojan (PNL). Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Ilie Bolojan a făcut vineri un bilanț, la Palatul Victoria, la 100 de zile de la preluarea mandatului în fruntea Guvernului. Cu această ocazie, Ilie Bolojan a precizat că măsurile luate pentru micșorarea deficitului erau absolut necesare pentru a recâștiga credibilitatea financiară a României.

Ce spune Ilie Bolojan despre măsurile pentru reducerea deficitului

„Fără aceste măsuri am fi fost într-o situație dificilă, care ar fi avut consecințe grave asupra cetățenilor. Am rvitat practic intrarea în incapacitate de plată, pe fondul deficitelor de peste 9%, pe fondul celor mai mici venituri din PIB din UE. Noi aveam puțin peste 40%, față de media de peste 40% și pe fondul cheltuielilor supradimensionate cu peste 30 de miliarde de euro anul acesta și anii trecuți”.

Premierul a subliniat că agențiile de rating au confirmat că Guvernul a făcut ceea ce era necesar și că aceste măsuri au fost un prim pas pentru a recâștiga încrederea în România și a cetățenilor „spunându-le adevărul”.

„Nu a fost practic o austeritate ceea ce s-a făcut și cred că au fost niște măsuri de responsabilitate care trebuiau puse în practică. A fost nevoie să creștem veniturile fiscale și să luăm măsuri pentru îmbunătățirea colectării”.

Ilie Bolojan a subliniat că atunci când a preluat mandatul de premier nu se încasau taxele: „Propunerile adoptate nu fac decât să întărească capacitatea ANAF de a încasa aceste impozite, să închidă portițele, să nu mai permită existența firmelor fantomă”.

Reducerea cheltuielilor bugetare

Premierul a vorbit și despre reducerea cheltuielilor publice:

„Măsurile care au fost adoptate legate de plafonarea salariilor, de reducerea unor sporuri, de reducerea cheltuielilor au fost un prim pas absolut necesar care trebuie continuat în perioada următoare”.

Ilie Bolojan a vorbit și despre măsurile care vizează reducerea nedreptăților și „lucrurilor care nu mai sunt suportabile pentru cetățeni”. În acest sens, Ilie Bolojan a dat ca exemplu: câștigurile nejustificare în anumite autorități, până la măsurile care țin de magistrați.

Ce a spus premierul despre investiții

În privința investițiilor, Ilie Bolojan a precizat: „Aveam supracontractări importante pe toate domeniile nu exista o anumită prioritizare și prin măsurile care au fost adoptate, aceste investiții sunt continuate. În principal este vorba de proiectele finanțate prin fondurile europene iar cele care sunt finanțate din bugetele naționale au fost prioritizate sau urmează să fie finanțate prin cofinanțare de către autoritățile locale. Am evitat să avem investiții supradimensionate sau alocate în localități unde nu mai există activități sportive cum este cazul stadioanelor”.

Ilie Bolojan a subliniat că reforma în administrația locală trebuie să continue prin reducerea cheltuielilor:

„Trebuie adoptat în așa fel încât pe de o parte să avem o administrație care e un factor de dezvoltare, administrație mai eficientă, care preia de la Guvern anumite competențe, deci descentralizare, debirocratizare și simplificare. Reducerea cheltuielilor este un element care nu poate fi scos în capitolul de reformă”.