Ilie Bolojan: România – un stat care crede ferm în viitorul Uniunii Europene. Rămânem pro-atlantici și în parteneriat strategic cu SUA
Președintele României, Ilie Bolojan, a prezentat astăzi la Palatul Cotroceni principalele direcții de politică externă ale României, reafirmând orientarea pro-europeană și pro-atlantică a României, în condițiile unei guvernări stabile, axată pe creștere economică.
„Politica externă a României își va menține cursul firesc ca membru al Uniunii Europene și al NATO, având un parteneriat strategic cu SUA și fiind deschisă spre cooperare cu toți partenerii care împărtășesc aceleași valori și principii pe care le susținem și noi”, a afirmat președintele Bolojan în discursul ținut în fața ambasadorilor străini la București.
În același timp, Ilie Bolojan s-a referit la alegerile prezidențiale anulate de anul trecut, accentuând că au avut loc influențe străine în procesul electoral românesc, dar situația a fost „gestionată cu instrumente democratice”.
El a transmis ambasadorilor străini din România că țara noastră se angajează că noile alegeri din luna mai vor fi libere și neinfluențate. „Obiectivul nostru, al tuturor instituțiilor, este de a lucra pentru un proces electoral liber, corect și transparent. Din poziția în care mă aflu, în acord cu atribuțiile ce-mi revin, voi veghea la îndeplinirea acestui obiectiv”, a spus președintele Bolojan.
De asemenea, Ilie Bolojan a reamintit că în curând se împlinesc 3 ani de la invazia rusă în Ucraina, afirmând că „această agresiune trebuie să înceteze” și pledând pentru „pace justă și durabilă”.